ÎNTRE OGLINZI ŞI AMINTIRI – REPLAY, MINI GHID ELECTORAL –

SITUAŢIA PERMANENTALĂ”

Plecasem dimineaţa din Vaideeni de Vâlcea cu un camion cu obiecte muzeale, pe când se înşirau turmele de oi spre Balta Borcea la iernat. Pentru câteva ceasuri am poposit lângă Mănăstirea Hurezi, la Olari. Trăiau încă şi Stelică Ogrezeanu şi Victor Vicşoreanu, olari vestiţi, dar nesuferindu-se din pricini deşarte. Primul a plecat cu o expoziţie de oale şi taiere în R.F.G., organele i-au dus şi lutul pentru oale chiar cu avionul. A dat însă de capitalism şi n-a mai venit acasă, a fugit cum se spunea, şi organele i-au confiscat casa ciugulită de „Cocoşul de Hurezi”. A revenit după ’89, să plece definitiv în locul fără durere şi suspin.

Victor a rămas acasă, că era mai patriot, a plecat şi el după Stelică, să facă împreună oale de împăcare în Rai.

*

Şi se făcea noapte, când un om ne-a făcut semn să oprim. L-am luat până la Râmnicu Vâlcea. „Eşti necăjit?”. Ducea familiei un sac „oficial” de pâine, raţia era de două/familie, de la un brutar-fin, doar îl băgase-n scăldătoare, de pe lângă Băbeni. Când a coborât ne-a lăsat o pâine, şi cu piciorul pe scară a îngăimat: „Situaţie permanentală”.

L-am reîntâlnit după Revoluţie, primăvara înainte de Paşti, la Ciorani. Căruţa, în care ducea cartofi la schimb cu mălai, era în şanţ. Omul, cu un vecin din sat, dregea o roată frântă. „Ce faci, ce dregi?…” Băga deştul într-o cutie cu vaselină şi ungea butucul: „Situaţie permanentală”. Peste câţiva ani mi-a trimis o scrisoare pe o foaie dictando. Pentru o vreme fusese internat în spital. Era în acelaşi salon cu vecinul, care nu se putea mişca din pat şi avea nevoie de poveşti. Pentru o capră, omul nostru se uita pe fereastră şi-i povestea vecinului ce vede, cum se plimbă tinerii sub plopi, cum joacă copiii şotronul etc. Dincolo de fereastră era doar un zid. Uşor modificată, drama mi-a amintit de Durrenmatt! Când au ieşit din spital, vecinul i-a spus: „M-ai dus cu vorba”, dar căruţaşul i-a dat capra promisă.

Nu mult în urmă am dat a treia oară peste omul nostru ca o piază, la bâlci, în Călăraşi. Îşi mâna anevoie căruţa. Îi lipsea un picior şi nici bani n-avea să-şi cumpere proteză. „Situaţie permanentală”, şi s-a depărtat fluierând a sărăcie.

*

Tocmai am intrat în campania electorală pentru Parlament. Patimă, minciună, hoţie, sărăcie, ţara ca o căruţă-n şanţ. „Situaţie permanentală”. Cum s-a brodit, că s-a intrat în postul Crăciunului, rânduială disciplinară şi drum spre Mântuire… dacă te vei înfrâna de la orice lucru rău…” (Păstorul lui Herma, Pilda V, 1, în SPA 2, p. 271).

Slobozia, 2012, noiembrie, 14

înaintea Duminicii Pildei Bogatului căruia  i-a rodit ţarina.

 

MARICICA

Cu vreo lună şi ceva în urmă, România TV („Explozibil! Bercea Mondial i-a dat şpagă lui Băsescu”. Care din fraţi, naşul ţiganilor sau preşedintele României? etc.) a prezentat într-o săptămână, de câteva ori pe zi, o întâmplare.

Într-o localitate trăia Maricica, o femeie la 41 de ani, roşcată, cu faţa buhăită şi burta dincolo de cordon. Putea ajunge în viaţă chiar lăptăreasă sau stropolitoare, dar a căzut în păcat. După ce a măturat în biserică, a spălat covoarele şi preşurile (face distincţie între ţesături, lână şi coade, să se ştie că-i responsabilă). „M-am spălat şi eu”. Sfios se uită în jos, mai în sus de genunchi: „Am spălat-o şi (şi se mai uită odată) pe Desdemona”. Zâmbeşte încurcat, parcă ruşinată, dar şi fudulă de găselniţa onomastică: definirea propriei păsărici cu shakespeariana Desdemona („Pământul n-are margini, nici cerurile prag” /… Nor has the sky a threshold…, V. Voiculescu). O încearcă setea, dar nu de apă. „Am băut o juma’ de pahar… ba nu, o juma’ de kil de vin”. Mai întotdeauna, într-o biserică, vinul îl găseşti în altar, la proscomidiar. O poşircuţă. „Sânge de taur”, e o dulce preferinţă. „Păi, cât eram eu de obosită, după atâta muncă, am adormit între sfinţi…”

Afară era cald, înăuntru era răcoare, Maricica îşi odihnea capul pe un teanc de preşuri de cozi. După o vreme, pe când sforăia şi se visa cu bărbatul după nuntă „simt că cineva îmi desface picioarele…” În călduri, primarul localităţii, de şaptezeci şi ceva de ani, o căuta gâfâind pe „Desdemona”.

În faţa televiziunii, Maricica icneşte, priveşte pe furiş în colţuri, face o pauză de gândire, îîî, şi caută o ieşire din ruşine sfârşind cu ce n-ar fi vrut să spună: „M-a violat!”

Primarul din…– nu contează localitatea, se putea întâmpla oriunde, nu contează nici partidul, poţi fi de dreapta când mergi la biserică şi de stânga când cobori de pe Maricica – fuge de ruşine şi de acuzele electoratului din opoziţie. Nu recunoaşte nici unde anume şi-a dat jos pantalonii şi nici că a „produs viol”. De departe îi trimite victimei o scrisoare. O dojeneşte că l-a trădat în iubire şi îi aminteşte că-i este datoare: „Maricico, Maricico, ţi-am dat demnitate, ţi-am dat şi Cico…”

Neterminată şi nedumerită, Maricica priveşte scurt la camera video, apoi ridică un borcan de muştar şi-l duce la ochi: Selfie. „Vai de mine, ce-s eu?!” Apasă pe capacul borcanului, se tulbură din aducere-aminte, mai priveşte o dată şi se grăbeşte să reintre-n viaţa plină de scârbe din spatele chipului său buhăit.

Maricica provoacă chiar un eveniment mediatic. Nu rupe cursul lucrurilor, îl accentuează şi-l trece dintr-o ipostază privată într-o încercuire colectivă. Parohul, primarul, televiziunea, telespectatorii devin părţi într-o realitate socială contemporană, şi nu doar într-un izolat caz de depravare. Cine-şi găseşte timpul să se raporteze practic şi teoretic la legea morală?

Nu forţez asocieri năroade, dar la aceeaşi televiziune („Imediat! Bombă! În 2016 cresc salariile…”), aflu de la Ponta că în industria orizontală vor fi chilipiruri. Mai aflu că în instanţă Gigi Becali s-a jurat că după ce va ieşi din puşcărie nu va mai face infracţiuni, va face numai dragoste…

Slobozia, 2014, octombrie, înaintea Duminicii a XXI-a după Rusalii (A Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al XII-lea Ecumenic).

 

DEŞTEAPTĂ-TE,  ROMÂNE!

Campania electorală „Wiliam Brânză” s-a isprăvit. Duminică, 16 noiembrie, cam cu un ceas înainte de miezul nopţii, parcă executând un ordin, Victor Viorel Ponta s-a separat de galerie, şi-a anunţat înfrângerea şi l-a felicitat pe învingător.

Lui Ponta i-ar fi prins bine dacă la începutul carierei sale politice ar fi citit cartea lui Dumitru Popescu – „Dumnezeu”, Pumnul şi palma, sau măcar testamentul personajului principal al romanului, Manole Suru, un primsecretar la judeţeana cutare, amăgit de licăririle din bezna puterii.

Împuternicit politic şi administrativ, folosesc cuvinte din roman. Ponta şi-a ţinut pe faţă „o mască de zile mari,  solemnă, triumfătoare şi arogantă”. S-a închipuit, ca şi Manole Suru, o cariatidă pe umerii căreia apăsa doar greutatea vinovăţiei regimului Băsescu. Puţin alte adrese, manifeste şi apeluri către lumea românească. Cu o asemenea strategie strâmtă, dacă nu chiar unilaterală, minţind şi calomniind, împrăştiind (gerunziu care i-a înfundat timpanele) frimituri de pomeni (pentru cine, că era vădit că nu cunoştea rânduiala parastaselor), Ponta s-a înfundat în ceaţa unei alte realităţi decât aceea pe care şi-a închipuit-o la Antena 3.

Acum doi ani, după Târgu Mureş, cazul „Arafat/SMURD” ar fi trebuit să-i facă atenţi, pe el şi pe Antonescu, că USL, o alianţă împotriva firii, nu va putea fi niciodată un panaceu pentru români. Atunci, liderii puterii nu au fost primiţi în mulţimea care se manifesta vehement, huiduindu-l pe Băsescu, dar şi pe ei, Ponta, Antonescu şi galeria lor.

Galeria PSD nu a înţeles că milioanele de cetăţeni care nu au pus ştampila pentru demiterea lui Băsescu, de fapt au votat, stând acasă, pentru menţinerea acestuia ca preşedinte. Ecuaţia „50+1”, acceptată din grabă şi prostie de USL, anunţa de atunci, prin consecinţele sale de simplă aritmetică, ce se va întâmpla la alegerile prezidenţiale care aveau să vină… Băsescu mersese la sigur cu o strategie comodă şi sigură.

Tentat de administrarea persoanelor inamice (?!), puţin atent la cancelariile occidentale, Ponta şi-a lăsat galeria să plimbe zile întregi pe ecranele tv partizane o muiere din Nana, devenită pentru un timp exponentul-vedetă al luptei împotriva regimului băsist…

De ziua sa de naştere Ponta a juisat privind la Arena Naţională cum zeci de mii de oameni, regizaţi ca pe vremea regimurilor comuniste asiatice, îl aclamau la fel de sincer precum pe Ceauşescu la celebrul balcon…

Pe scena „teatrului” său, actorul Ponta a fost chiar partener cu Radu Beligan. Nu ştia, nu i se spusese, uitase, cine ştie, că înainte de decembrie 89, la Congresul PCR, Ceauşescu îl folosise pe marele actor să-i gâdile vanitatea.

Ponta a confundat Ţara cu „Maricica”, amăgind-o, ca şi primarul din poveste, cu „demnitate şi Cico”… S-a rătăcit într-o presă în care „stânga-dreapta” nu reprezintă mai mult decât semne de circulaţie.

Într-un noiembrie atât de apropiat de un „decembrie 22”, galeria lui Ponta n-a priceput nimic din focul aprins în diaspora. Surprinşi în foc, Ponta – PSD s-au trezit dezbrăcaţi. Paradigma acestei reducţii la o stare de panică poate fi Descartes. Acesta o fixează în analiza bucăţii de ceară: în foc, „lumânarea” Ponta şi-a schimbat forma, culoarea, durata, mirosul şi gustul…/ nimic altceva decât un X oarecare întins – nihil aliud quam extensum quid… (Descartes II, At VII, 31, 2-3).

*

În 1989, Ponta avea 17 ani. A ajuns şeful unui partid care îşi are obârşia într-un eşalon frustrat şi încă depozitar de metehne. La Chişinău, reîntors de pe front, la Catedrala Naşterea Domnului, de dincolo de piaţa din faţa Puterii, o bătrână basarabeancă, aprinzându-mi lumânarea şi după ce a aflat de unde veneam, mi-a zis : „să ţii minte matale, nu se va schimba nimic cât va mai fi doar unul care a supt laptele din ţâţa veche”.

Când scriu este ceaţă şi frig. Azi şi aici, după patru „escu”, i-a venit rândul lui Iohannis, un personaj plecat de la „Plugul de lemn” din cronica unei familii ardelene semnată de Thusnelda Henning-Hermann.

 

Bună dimineaţa!

Deşteaptă-te, române! 

Slobozia, 2014, noiembrie, la Intrarea în biserică a Maicii Domnului.

Răzvan Ciucă,

Între oglinzi şi amintiri, vol. I, Editura Star-Tipp, Slobozia, pp. 49-50, 184-185, 199-201.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide