Ion Catană: „Am trecut cu bine, la nivelul comunei Ulmeni, prin perioada stării de urgenţă”

Mircea Brânduşă. Ion Catană, primarul interimar din comuna Ulmeni, spune că la nivelul primăriei activităţile s-au derulat normal în perioada stării de urgenţă.

„Începând cu 15 mai a.c. vom continua să lucrăm la proiectele cuprinse în lista PNDL 2, respectiv, lucrările de asfaltare a străzilor de interes public loca l şi lucrările la reţeaua de canalizare aflate la 40% stadiu de execuţie, care include construire staţie de epurare, reabilitare sistem alimentare cu apă, modernizare staţii de apă şi reţea distribuţie apă potabilă. Pentru lucrările în regim propriu am alocat de la primărie 200.000 de lei.

De asemenea, suntem în procedura de licitaţie pentru procedura de licitaţie a unui proiect având ca obiectiv construire şi dotare cămin cultural. Ca realizări, putem bifa construirea a două parcuri, unul de 5000 mp şi unul de 2800 mp, fiecare cu complexe de joacă pentru copii. Pentru viitor avem pe lista de priorităţi înfiinţare reţea distribuţie gaze naturale, modernizarea prin asfaltare a 12 km străzi comunale, transformarea fostului sediu de şcoală din zona stadionului într-un modern after school şi construire teren sport, dimensiuni 20 m/42 m, cu gazon sintetic şi instalaţie de nocturnă. În ceea ce priveşte încasările la bugetul local, primarul Ion Catană susţine că: „Nu prea stăm bine! Deşi oamenii au fost învăţaţi să plătească taxele şi impozitele, faptul că nu au putut veni la primărie se reflectă în procesul de încasare.”

În ceea ce priveşte epidemia de coronavirus, primarul interimar ne-a declarat: „Noi în comună deocamdată nu avem locuitori contaminaţi cu Covid 19, pentru că zona noastră a fost mai ferită de pandemie. Am avut, ce-i drept, un număr de 40 de cazuri de izolare şi un singur suspect trimis la Balş pentru analize, fiind declarat negativ.”

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide