Ionuț Stan şi-a anunțat candidatura pentru al doilea mandat la Primăria Lehliu Sat!

Mircea Brândușă. Primarul comunei Lehliu Sat şi liderul Organizaţiei Locale PNL, Ionuț Stan, şi-a, anuntat joi 16 iulie, candidatura pentru un nou mandat de edil. La eveniment au fost prezenți Daniel Ștefan Drăgulin, președinte PNL Călărași, Răducu Filipescu, senator de Călărași, Barbu Valentin, candidat PNL pentru funcția de președinte Consiliul Județean Călărași, echipa de consilieri și foarte mulți susținători dintre locuitorii comunei.

„În aceşti patru ani am încercat şi cred că am reuşit, în mare parte, să le demonstrez locuitorilor că se pot face multe lucruri benefice pentru comuna noastră. Sper că pe 27 septembrie locuitorii îmi vor acorda încrederea pentru al doilea mandat, în care mi-am propus să finalizez o serie de proiecte şi să inițiez şi altele pentru localitatea noastră”, a precizat Ionuț Stan în discursul său.

De asemenea, Ionuț Stan a ţinut să precizeze că în perioada campaniei electorale nu se va „duela” în promisiuni electorale cu contracandidaţii săi.

„Eu sunt primarul în exerciţiu al comunei. Obligaţia mea este să fiu permanent la dispoziţia locuitorilor, aşa că în campanie nu voi avea timp să mă duelez în promisiuni cu ceilalţi candidaţi. Cu echipa mea de consilieri, cu sprijinul noului președinte al Consiliul Județean Călărasi, Valentin Barbu, cu cel al preşedintelui PNL, Daniel Ștefan Drăgulin, al senatorului de Călărași, Răducu Filipescu, cărora ţin să le mulţumesc pentru suportul pe care mi l-au acordat în aceşti patru ani, dar şi pentru cel pe care mi-l vor acorda în următorul mandat, şi bineînțeles, cu sprijinul locuitorilor pe care i-am simţit aproape în această perioada acestui prim mandat, cred că localitatea noastră va merge pe calea cea bună”, a menționat Ionuț Stan.

El a subliniat că ţinta sa la alegerile din toamnă este ca PNL să obţină cel puţin 8 posturi în Consiliul Local Lehliu Sat.

Lista PNL de candidaţi pentru Consiliul Local la alegerile din 27 septembrie este deschisă de Stan Ionuț, Neagu Florin, Marian Călinoiu, Stoian Ionuț Bogdan, Mioara Eftimie, pe listă urmând apoi, Mircea Antonache, Ivan Elvira, Petculescu Autocad, Iuliana Uceanu, Sreja Țicu, Dan Niță, Neagu Gheorghiță, Tudorel Ghiță, cu menținea că nu este aceasta ordinea finală.

„Mereu vom avem ceva de făcut pentru că dorim să modernizăm comuna. Tot timpul vom căuta surse de finanțare pentru proiectele pe care dorim să le implementăm. Pentru următorul mandat îmi doresc o comună curată și dezvoltată, iar împreună cu domnul viceprimar, Neagu Florin și echipa din Primărie sa facem tot posibilul să avem cât mai multe proiecte realizate.”, a punctat Ionut Stan.

În ceea ce privește alegerile locale din 27 septembrie 2020, președintele PNL Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a declarat că este convins de faptul că Ionuț Stan este în continuare cea mai bună opţiune pentru primăria Lehliu Sat, deoarece în acest prim mandat a confirmat prin activităţile sale că este un om capabil cu capacităţi de bun administrator.

„Dorim un primar capabil să dezvolte comuna Lehliu Sat în folosul tuturor; nu e un act, ci o soluţie viabilă pentru comunitatea pe care o reprezintă”, a punctat Daniel Drăgulin.

Senatorul Răducu Filipescu a transmis celor prezenți un mesaj prin care şi-a arătat, la rândul său, susţinerea pentru Ionuț Stan. „Personal consider că Ionuț Stan va fi cea mai bună alegere pentru cetățenii comunei. Domnia sa este omul care va reuși să ducă mai departe proiectele bune, începute și să implementeze altele pentru bunăstarea locuitorilor comunei Lehliu Sat.

Şi domnul Valentin Barbu, candidat PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași, şi-a arătat, de asemenea, sprijinul pentru Ionuț Stan. Acesta se va implica direct în susținerea și organizarea campaniei electorale a acestuia şi apreciază că există o șansă istorică a comunității pentru a câștiga primăria pentru a doua oară, dar și a nu o lăsa pe mâna adversarilor politici de la PSD.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide