Iulian Radu: „La nivel de infrastructură, ne dorim asfaltarea de noi străzi”

Mircea Brânduşă

În iunie 2016, locuitorii comunei Dichiseni l-au reales ca primar, pentru un nou mandat de patru ani, pe Iulian Radu. După doi ani şi jumătate în fruntea administraţiei locale vine în faţa locuitorilor comunei să arate realizările sale şi ale colaboratorilor din primărie.

Rep: Pentru început vă rog să faceţi o scurtă prezentare a activităţii primăriei Dichiseni din punct de vedere economic şi administrativ.

I.R.: Economic a fost o perioadă destul de delicată. Ne-am angajat în multe cheltuieli cu resurse limitate, în condiţiile în care au existat măriri de salarii. La un moment dat am aşteptat sprijin de la Consiliu Judeţean pentru alocarea unor sume de bani prin care să asigurăm funcţionarea primăriei la parametrii normali.

Administrativ, organigrama este completă, posturile sunt acoperite cu specialişti, astfel încât locuitorii beneficiază de servicii prompte şi de calitate.

Rep: Care au fost priorităţile administraţiei Dichiseni în această perioadă?

I.R.: Principalul obiectiv a fost acela de a continua proiectele demarate, dar şi de a realiza noi investiţii, cu prioritate în infrastructură. Multe investiţii de pe raza comunei s-au realizat cu fonduri europene.

O preocupare majoră a administraţiei locale a fost, este şi va fi, cea de atragere de bani europeni care să fie utilizaţi în lucrări de dezvoltare a infrastructurii comunei.

Rep: Domnule primar, ce realizări au fost posibile în această perioadă şi de unde au fost susţinute financiar?

I.R.: Modernizarea iluminatului stradal, modernizarea drumurilor de interes public local. În altă ordine de idei, am încercat, şi sper că am şi reuşit în bună parte, să susţinem şi să dinamizăm activităţile sportive şi culturale.

În plan sportiv, rezultatele se văd şi sunt mândru că în acest an echipa de fotbal „AS Viitorul” ce activează în liga a cincea, are mari şanse de a promova în eşalonul superior.

În ceea ce priveşte cultura, am sprijinit toate iniţiativele de acest gen. Am organizat „Zilele Comunei” şi am înfiinţat ansamblul de dansuri populare,  „Mlădiţele Dichiseniului” ale cărui evoluţii ne face cunoscută comuna în judeţ, în ţară şi în străinătate.

Rep: Domnule primar, în acest timp, aţi avut nerealizări? Daca da, care sunt acestea şi din ce motive ceea ce v-aţi propus nu s-a putut îndeplini?

I.R.: Desigur, ca şi în viaţă, nu tot ceea ce îţi propui la un anumit moment se poate realiza. Nu toate au decurs cum am gândit eu şi nu s-a rezolvat aşa cum aş fi vrut. Şi aici m-aş referi, în principal, la atragerea fondurilor financiare şi promovarea /implementarea unor proiecte. Motivele sunt aceleaşi: legislaţia stufoasă.

Rep: Ce proiecte aveţi în lucru?

I.R.: Desigur, chiar săptămâna aceasta am înaintat către Consiliul Judeţean, pentru cofinanţare, o listă de priorităţi, care cuprinde următoarele proiecte:

Modernizare drumuri de interes local în comuna Dichiseni, judeţul Călăraşi, prin PNDL – în procedura de achiziţie a lucrărilor de execuţie, valoarea totală conform contractului: 10.268.840 lei;

Extindere reţea apă potabilă în sat Coslogeni şi branşamente la reţeaua de apă potabilă, sat Dichiseni, Coslogeni şi Satnoieni, judeţul Călăraşi, prin PNDL – lucrările sunt executate în proporţie de 42%, valoarea totală conform contractului – 3.015.453,94 lei;

Înfiinţare teren de sport şi dotări aferente în comuna Dichiseni, judeţul Călăraşi, prin PNDL – contract de finanţare semnat, valoarea totală conform contractului – 450.975 lei;

Grădiniţă cu program normal pentru 2 grupe, prin FEDR – obţinere avize pentru autorizaţie construcţie, valoarea totală conform contractului – bugetul de stat/fonduri europene 280.621,34 lei;

Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare aşezământ de cultură din comuna Dichiseni, sat Dichiseni, judeţul Călăraşi, prin CNI – demarare lucrări execuţie, valoarea totală conform contractului – 1.682.674 lei.

Rep: Care sunt priorităţile dumneavoastră pentru perioada de timp rămasă din acest mandat în fruntea primăriei Dichiseni?

I.R.: În linii mari aş menţiona construirea căminului cultural, pentru ca toate evenimentele comunităţii să se poată desfăşura, indiferent de anotimp, în cele mai bune condiţii. La nivel de infrastructură, ne dorim asfaltarea de noi străzi. Mai avem în vedere un proiect, în colaborare cu alte comune, pentru introducerea gazelor naturale.

Cât priveşte noua sesiune de proiecte 2019-2020 cu finanţare europeană, aşteptăm lansarea programelor şi ne dorim să accesăm cât mai multe de astfel de proiecte pe măsuri care vor permite demararea unor lucrări necesare comunităţii.

Rep: Ce doriţi să le transmiteţi locuitorilor comunei Dichiseni?

I.R.: În primul rând le doresc sănătate şi putere de muncă în tot ceea ce întreprind şi vreau să-i asigur de tot sprijinul nostru pentru rezolvarea problemelor în limita legalităţii.

Atât eu, ca primar, dar şi colectivul din primărie ne propunem să menţinem şi să îmbunătăţim relaţia noastră cu locuitorii comunei, să cunoaştem cât mai bine care sunt doleanţele lor, cu ce putem noi, ca administraţie locală, să îi ajutăm. Uşa primarului va fi în permanenţă deschisă pentru oricare dintre cetăţeni.

În aceşti doi ani şi jumătate de mandat, am încercat şi sper că am reuşit, să arăt că promisiunile din campania electorală nu rămân doar pe hârtie. Mai avem multe de realizat în comună. Sunt convins însă că, alături de toţi locuitorii, de consilierii locali, de angajaţii primăriei, vom reuşi să finalizăm lucrările începute şi să începem altele noi.

Îi mai asigur pe cetăţenii din comună că, şi în următoarea perioadă de timp, voi fi în mijlocul lor şi toate problemele semnalate de aceştia vor fi priorităţile activităţii mele ca primar.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide