„Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele”, campanie a ITM Călărași

ITM Călărași a organizat, pe parcursul acestui an, o acţiune de verificare a modului în care se respectă prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă pentru menţinerea „locurilor de muncă sănătoase pentru toate vârstele”. 

La nivelul judeţului Călăraşi au fost alese 10 unităţi din domeniile de activitate: comerţ cu ridicata şi amănuntul, agricultură, industria textilă, industria alimentară, construcţii, colectarea şi tratarea deşeurilor, care au fost monitorizate pe parcursul anului 2018.

Întreprinderile selectate au fost informate, îndrumate, monitorizate şi controlate în vederea eliminării deficienţelor identificate de către inspectorii de muncă şi îmbunătăţirii stării de securitate şi sănătate în muncă.

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Călăraşi au efectuat vizite de lucru la cele 10 societăţi selectate, în cadrul cărora, de comun acord cu conducerea unităţilor, au fost identificate grupurile de lucrători vârstnici, cu vârste cuprinse între 50-65 ani, care au completat chestionare de evaluare privind condiţiile de muncă de la fiecare loc de muncă. Aceste chestionare au fost anonime.

În urma analizării chestionarele completate au fost efectuate vizite de inspecţie la unităţile selectate în vederea controlării modului cum sunt respectate cerinţele legale impuse la locurile de muncă.

Pentru neconformităţile constatate au fost dispuse măsuri de remediere, astfel încât să se realizeze un mediu de muncă sigur şi sănătos tuturor lucrătorilor, mai ales prin asigurarea unor condiţii de muncă sigure şi sănătoase şi prin promovarea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale.

Au fost dispuse următoarele măsuri:

– luarea de măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la locurile de muncă unde nivelul noxelor este depăşit (pulberi);

– îmbunătăţirea iluminatului;

– amenajare vestiar, grup sanitar şi sală pentru servit masa de către lucrători;

– montarea de covor electroizolant la tabloul electric şi autorizarea electricianului d.p.v. al securităţii şi sănătăţii în muncă;

– revizuirea instrucţiunilor proprii de securitate a muncii şi utilizarea lor la instruirea lucrătorilor;

– luarea măsurii ca toţi lucrătorii să poarte echipamentul individual de protecţie.

La finalizarea campaniei, la nivelul ITM Călăraşi a fost întocmit un raport în care a fost prezentat impactul măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în cadrul controalelor efectuate asupra persoanelor chestionate şi cum acest lucru a dus la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide