Lucian Vasile: „Printre priorităţile pentru acest mandat se regăsesc alimentarea cu apă, canalizarea şi asfaltarea şi pietruirea drumurilor”

Mircea Brânduşă. Comună mare, cu trei sate în componenţă, cu aproape 4.500 de locuitori şi cu întinse terenuri agricole, Vasilaţi apare în faţa vizitatorilor ca o aşezare care şi-a schimbat înfăţişarea în ultimii ani. În materialul de mai jos, primarul Lucian Vasile, edil al comunei cu patru mandate, ne spune ce l-a recomandat să candideze de-a lungul timpului, realizările, priorităţile pentru anii următori, dar şi principalele probleme cu care se confruntă.

Rep: Dle Lucian Vasile, pe scurt, care ar fi cartea dvs. de vizită?

V.L.: Fac parte dintr-o familie de muncitori modestă şi respectată în comuna noastră, sunt căsătorit, am doi copii şi doi nepoţei cu care mă mândresc. Lucrez în administraţie, la primărie, de 31 de ani, timp în care am ocupat pe rând funcţia de casier, agent fiscal, inspector financiar, viceprimar, iar din 2004 sunt primar al comunei Vasilaţi. Sunt membru PSD din anul 2000 şi preşedinte al organizaţiei locale PSD Vasilaţi din anul 2015.

Rep: Dle primar, ce v-a determinat să candidaţi mandat după mandat la primăria comunei Vasilaţi?

V.L.: În 2004 m-am hotărât să candidez pentru că am crezut că pot face ceva concret pentru această comună în care am crescut şi în care trăiesc alături de familia mea. Întotdeauna am fost omul faptelor şi am avut un mare respect pentru cetăţean, lucru demonstrat în activitatea mea de primar de-a lungul anilor. La finele fiecărui mandat am avut argumente, cu precădere profesionale, mă refer, pe de o parte, la experienţa şi competenţele mele, iar pe de altă parte la experienţa şi competenţele membrilor echipei cu care am pornit la acest drum. Iată că anii au trecut, am ajuns la al patrulea mandat şi pot spune cu tărie că acum cunosc foarte bine starea comunei şi ştiu ce şi cum trebuie făcut în perioada următoare.

Rep: De-a lungul mandatelor dvs., care ar fi cele mai semnificative realizări?

V.L.: În primul rând, referendumul datorită căruia comuna Vasilaţi s-a reorganizat, având în componenţă satele Vasilaţi, Nuci şi Popeşti, iar satul Gălbinaşi a devenit comuna Gălbinaşi. Printre proiectele care au schimbat faţa comunei şi au îmbunătăţit considerabil viaţa locuitorilor ar fi următoarele: pietruirea tuturor străzilor din comună; pietruirea şi asfaltarea drumului dintre satele Nuci şi Popeşti; modernizarea reţelei de iluminat public stradal, astfel încât în cele trei sate nu mai există stâlp fără lampă de iluminat; lotizarea şi repartizarea către tinerii sub 35 de ani a locurilor pentru construcţia de locuinţe, conform legii 15/2001; amenajarea punţii de trecere spre satul Popeşti; introducerea televiziunii prin cablu; construcţia a două parcuri, în zona gării şi a bisericii Tântava şi a trei locuri de joacă pentru copii – Nuci – Popeşti – zona fost C.A.P.; amenajarea izvorului din satul Nuci; înfiinţarea „Festivalului Vasilăţean”, devenit tradiţie în prima duminică a lunii octombrie; înfiinţarea postului local de radio; extinderea sediului primăriei cu două birouri şi un hol; achiziţionare microbuz şcolar pentru transportul elevilor de la satul Nuci la satul Popeşti; înfiinţare cabinet stomatologic; construire teren de sport în zona Tântava; înfiinţare staţie de carburant auto şi GPL; asfaltare a 17 străzi de interes public local; construire platformă de gunoi de grajd; construire alee pietonală din beton în satul Popeşti; construire grădiniţă cu 4 clase la Vasilaţi.

Rep: Printre atâtea lucruri făcute în folosul comunităţii, cu siguranţă s-ar regăsi şi nerealizări. Care ar fi acestea?

V.L.: În primul rând, ar fi aducţiunea cu gaze, un proiect extrem de important pentru comuna noastră, dar care, din cauza lipsei de investitori, este greu de implementat. Există totuşi o undă de speranţă şi aici fac referire la discuţiile purtate la nivel de primărie cu Avicola Nuci şi I.A.S. Buciumeni de a racorda comuna la reţeaua lor de gaze în cursul acestui an 2017. O altă problemă cu care mă confrunt este desfiinţarea actului  de învăţământ, din cauza lipsei copiilor, la şcoala din satul Nuci şi, din toamnă, la şcoala din satul Popeşti. Mă întreb, cam ce destinaţie vor avea în viitorul apropiat sediul celor două şcoli?

Rep: Pentru acest mandat ce v-aţi propus să realizaţi?

V.L. Am depus deja la A.F.I.R. documentaţia necesară unui proiect care are ca obiective alimentarea cu apă potabilă în satul Vasilaţi, înfiinţare canalizare, construire staţie epurare şi asfaltarea străzilor după terminarea proiectului. Pe lista de priorităţi se mai află următoarele proiecte: asfaltare trei străzi în satul Popeşti; înfiinţare club pensionari; modernizare drumuri agricole prin pietruire (drum Tufan, drum fost grajduri CAP – Aprozi, drum agricol colţ pădure Popeşti – Frumuşani); accesare fonduri europene pentru amenajarea unei săli de sport; construire grupuri sanitare la şcoala Prozanic, şcoala de la Gară şi şcoala cu etaj; atribuire de terenuri pentru tineri sub 35 ani; finalizarea lucrărilor de asfaltare la DN 412 Nuci – Popeşti; înfiinţare centru medical de permanenţă la Vasilaţi; reînscrierea echipei de fotbal în circuitul fotbalistic judeţean; extinderea sistemului de supraveghere video în tot satul Vasilaţi; înfrumuseţarea intrărilor în cele trei sate; modernizarea parcurilor şi a locurilor de joacă pentru copii; dotarea cu gazon artificial a terenurilor de sport de la Gară şi de la Tântava; înfiinţarea a 14 km de alei pietonale de-a lungul DJ 301 şi DJ 412, după finalizarea proiectului apă-canalizare; din cele 240 ha islaz comunal, 50 ha vor fi alocate pentru înfiinţare păşune; reabilitarea şcolilor din Popeşti şi Nuci; construire parc fotovoltaic de 400 kw având ca scop reducerea cheltuielilor pentru iluminatul public al localităţii şi al instituţiilor publice; sprijinirea în continuare a bisericilor; înfiinţare în sediile şcolilor de la Popeşti şi Nuci a unor cabinete medicale pentru medicii de familie; asigurarea serviciului de cadastru gratuit pentru proprietăţile locuitorilor comunei.

Rep: În încheiere, ce mesaj doriţi să le transmiteţi locuitorilor comunei Vasilaţi?

V.L.: Îi asigur că vor găsi în permanenţă uşa biroului meu deschisă, iar funcţionarii vor răspunde cu promptitudine la solicitările lor, astfel încât problemele lor să fie rezolvate în cel mai scurt timp. Tuturor locuitorilor le transmit sănătate.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide