Medicii chirurgi au solicitat CJ Călărași înființarea unui Compartiment de chirugie toracică și vasculară

Medicii chirurgi ai Spitalului Județean Călărași au avut ieri o întâlnire, la sediul Consiliului Județean Călărași, cu președintele Vasile Iliuță. Aceștia i-au prezentat președintelui CJ propuneri pentru îmbunătățirea calității actului medical.

Astfel, medicii au solicitat înființarea Compartimentului de chirurgie toracică și vasculară, ținând cont de cazurile cu care s-au confruntat în timpul intervențiilor chirurgicale, înființarea liniei 2 de gardă pe chirurgie generală, dotarea spitalului cu aparatura necesară ca investigațiile medicale, precum endoscopia și colonoscopia, să se efectueze în Călărași, separarea chirurgiei pediatrice de cea generală.

Propunerile medicilor au intrat pe agenda președintelui Iliuță, urmând ca în cel mai scurt timp să aibă loc o întâlnire tehnică în vederea compartimentării vechiului bloc operator pentru chirurgia pediatrică.

Tot șeful CJ Călărași a dat asigurări că la aprobarea bugetului pe 2019 vor prinse și sumele pentru achiziționarea aparaturii de ultimă generație pentru analizele de gastroenterologie și endoscopie digestivă.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide