Meteorolog: Nu este exclusă apariția de noi tornade în Bărăgan, în această perioadă

Meteorologii anunţă vijelii, ploi torenţiale cu tunete, fulgere şi grindină și chiar tornade care se pot produce de astăzi și până miercuri dimineaţă. Un val de aer polar va trece peste România.

Potrivit ANM, în intervalul 5 mai, ora 15:00 – 08 mai, ora 9:00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp și izolat 40…60 l/mp.

Se anunţă trei zile cu furtuni foarte puternice în toată ţara

Meteorologii prognozează căderi de grindină de mari dimensiuni şi vijelii puternice. În sud-estul ţării, în zona Bărăganului, cantităţile de apă vor fi abundente, 80-90 litri/mp, care se vor acumula într-un interval foarte scurt. Nu sunt excluse nici tornadele.

Meteorologii anunţă schimbări bruşte ale vremii. De la temperaturi de vară, vom trece la temperaturi chiar şi cu 10 grade mai mici. Meteorologul Elena Cordoneanu a declarat la Realitatea TV că răcirea va fi accentuată.

„Răcirea accentuată va fi marţi. Până marţi, vor mai scădea temperaturile un pic, dar marţi se petrece coborârea de 10 grade. Dacă, până marţi, valorle termice încă mai trec de 20 de grade, în mare parte din ţară, spre 24 de grade în SE, marţi avem maxime sub 20 de grade, în toată ţara, între 7 şi 16, 17 grade, pe litoral. În Capitală, vom atinge 13 grade“, a spus Elena Cordoneanu.

Miercuri, sistemul noros o să iasă din ţară. „Dar chiar şi cu soare, tot rece o să fie. Intrăm pe procesul de creştere care va continua joi, vineri, sâmbătă, duminică, şi vom ajunge la date normale”, a mai spus Elena Cordoneanu.

Aplicaţia AccuWeather anunţă o tornadă pentru Bucureşti, unde se vor înregistra vijelii, descărcări electrice şi grindină. „În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor aduna cantităţi de apă însemnate, 15 – 25 l/mp şi izolat, posibil, peste 30- 35 l/mp”, se arată în prognoza ANM.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide