Mihai Diaconeasa, viceprimar comuna Perişoru: „Prioritatea noastră este pânza freatică a apei din comună!”

Viceprimarul comunei Perişoru, Mihai Diaconeasa, un tânăr care ştie, vrea şi poate, reprezintă opoziţia în primărie. Una constructivă, benefică locuitorilor. Aflat la primul său mandat în administraţia publică locală, a constatat în cei doi ani si 3 luni, că una se vede din afară şi alta se întâmplă la masa de lucru. Într-un interviu acordat recent, domnia sa explică cum stau lucrurile din punct de vedere administrativ, economic şi social în comuna Perişoru.

Rep: Domnule Diaconeasa, cum au fost aceşti doi ani în administraţia publică?

D.M.: Asigur pe toată lumea că nu a fost uşor. A fost o perioadă de acumulare în care am învăţat ce înseamnă munca în primărie, în folosul comunităţii, o perioadă în care am aflat foarte multe lucruri interesante. Toată lumea îşi doreşte să fie primar sau viceprimar fiindcă din exterior lucrurile par simple, însă, în realitate există un volum de muncă foarte mare. Programul meu începe înainte de ora 8 şi se termină la ora 18 de foarte multe ori, iar câteodată şi mai târziu. Însă locuitorii comunei Perişoru cunosc faptul că telefonul meu este deschis la orice oră din zi sau noapte.

Rep: Ce înseamnă pentru dumneavoastră funcţia pe care o ocupaţi?

D.M.: Este o funcţie care obligă. O muncă frumoasă, care îmi place, care mă provoacă. Din aceste motive îmi dau tot interesul să acumulez cât mai multă informaţie privind administraţia publică. Am spus că din afară lucrurile par simple, dar multe nu se pot rezolva din cauza legalităţii.

Rep: Vă rog să detaliaţi acest aspect, pare destul de interesant pentru locuitori.

D.M.: De exemplu, foarte mulţi cetăţeni vin la primărie să le rezolvăm anumite probleme care sunt legate de domeniul privat şi nu de cel public, ori noi, aici, lucrăm cu bani publici şi toate lucrurile trebuie să le facem respectând legea.

Rep: D-le viceprimar, cu permisiunea dumneavoastră, aş vrea să trecem în revistă câteva aspecte destul de importante pentru comunitatea în a cărei slujbă vă aflaţi împreună cu consilierii locali. Pentru început aş vrea să faceţi cunoscute realizările de până acum?

D.M.: La acest capitol ne-am mişcat bine. Am modernizat câteva drumuri de interes public local. S-au efectuat lucrări de renovare şi igienizare la câteve clase de la şcoala din Perişoru. De asemenea la şcoala din satul Tudor Vladimirescu s-au efectuat lucrări de modernizare interior/exterior şi s-a construit un gard împrejmuitor.

Rep: Aş vrea să-mi spuneţi care ar fi problemele pe care le aveţi în momentul de faţă.

D.M.: Administrativ, activitatea primăriei se află în parametri normali. Singura problemă pe care o avem acum şi cu care ne confruntăm cel mai tare este că nu avem ordinul prefectului pentru terenul destinat islazului comunal. Nu putem să-l mai dăm oamenilor în exploatare. Avem toate documentele pregătite, semnate la cadastru. Urmează să megem cu ele la domnul prefect şi să sperăm că se va rezolva în cel mai scurt timp. Au venit oamenii aici peste noi şi chiar nu ştiau ce să facă, unde să-şi ducă animalele la păscut.

Rep: Despre ce suprafaţă este vorba? Cât are repartizat islazul comunal? Diferenţa  ce destinaţie are?

D.M.: Este vorba de peste 600 de hectare. 274 pentru păşune, iar diferenţa reprezintă teren arabil care trebuie dat oamenilor pentru întrebuinţare.

Rep: Din punct de vedere social, consideraţi că există vreun caz special în comunitate care trebuie menţionat?

D.M.: Când au fost cazuri deosebite, împreună cu consilierii locali am intervenit şi ajutat. Primăria a sprijinit acordând burse pentru copiii cu rezultate meritorii la învăţătură. Această hotărâre s-a votat în Consiliul Local.

Rep. Economic, primăria la ce nivel se situează acum? Bugetul este suficient? Este nevoie de vreo rectificare?

D.M.: Rectificări se vor face, dar, ne descurcăm, nu există arierate, nu sunt datorii către servicii, către furnizori. Suntem în regulă, nu avem probleme cu salariile.

Rep: În ceea ce priveşte colectarea taxelor şi impozitelor, cum stă primăria? La ora când vorbim cam ce procent ar fi, ţinând cont că ne aflăm în trimestrul patru al anului?

D.M.: Din câte cunosc stăm bine. Pentru cei cu restanţe s-au trimis somaţii, mulţi dintre aceştia înţelegând că trebuie să îşi achite din datorii.

Rep: Există vreo problemă cu apa în comuna Perişoru, aşa cum am auzit?

D.M.: Nici vorbă, la acest aspect stăm bine. Problema este apa din sol, a crescut nivelul pânzei freatice şi afectează casele oamenilor. Recent s-a efectuat un studiu de specialitate şi aşteptăm rezultatele să vedem exact cum stăm. La şedinţa de consiliu local din data de 27.09.2018, la solicitarea mea, pe ordinea de zi a fost trecut acest subiect pentru discuţii şi găsirea unei soluţii favorabile. Din păcate, nu am reuşit să găsim o rezolvare.

Rep: Până la finele acestui an, care ar fi priorităţile dumneavoastră şi ale consilierilor locali pentru comunitatea în care trăiţi şi vă desfăşuraţi activitatea?

D.M.: Prioritatea noastră este pânza freatică a apei din comună. O să cadă casele oamenilor. Trebuie să găsim cât mai urgent o soluţie favorabilă pentru locuitorii afectaţi, astfel nu ştiu cum vom gestiona această situaţie. O altă prioritate o reprezintă asfaltarea a două străzi în cartierul B de locuinţe.

Rep: Ce proiecte pentru comunitate aveţi în atenţie?

D.M.: Proiecte de viitor sunt multe. Ne-am propus să le terminăm pe cele aflate în derulare şi pe cele pe care le vom începe în curând. Ne gândeam la un moment dat să facem un târg de animale. Există o zonă la ieşirea din satul Perişoru unde putem amenaja un astfel de târg/obor pentru animale, unde să vină lumea să le vândă/cumpere, dar acum, cu pesta porcină, nimic nu se mai poate face.

Rep: Apropo, comuna Perişoru a fost afectată serios de pesta porcină. Cam cate focare au fost şi câte animale au fost sacrificate?

D.M.: Au fost identificate 29 de focare din care s-au adunat toţi porcii (peste 800). În urma unei evaluări, o parte din propietari şi-au primit banii la preţul pieţii.

Rep: Cu privire la Referendum, cum apreciaţi votul cetăţenilor din comună?

D.M.: În nota judeţului şi a ţării. Cetăţenii au fost nedumeriţi, nu au ştiut enunţul întrebării, care, să recunoaştem, a fost chiar foarte ambiguu. Nu a fost scris exact ce se modifică din Constituţie şi oamenilor le-a fost teamă să nu greşească.

Rep: D-le viceprimar, să vorbim despre proiectele pe care le veţi implementa prin PNDL 2 sau alte programe. Care ar fi acestea în ordinea importanţei lor?

D.M.: Prin GAL, avem un proiect pentru „Dotare cu echipamente a serviciului de urgenţă”. Este vorba de achiziţionarea unui încărcător frontal, cu anexele aferente. Prin PNDL 2, „Modernizarea drumurilor de interes public local din comuna Perişoru”, proiect aflat pe SEAP, pentru care urmează procedura de licitaţie a lucrărilor. Prin AFIR, „Modernizare şi Dotare Cămin Cultural din comuna Perişoru”, proiect aflat în stadiu de reluare a procedurii de licitaţie; „Modernizarea reţelei publice de apă şi Înfiinţarea reţelei publice de apă uzată de pe raza comunei Perişoru”, proiect care se află pe SEAP; „Înfiinţare şi dotare grădiniţă în comuna Perişoru”, proiect aflat în stadiu de reluare a procedurii de licitaţie, proiectare şi execuţie. Nu în ultimul rând, primăria va derula în satul Tudor Vladimirescu trei proiecte ale căror lucări vor fi efectuate în regie proprie, cu bani de la bugetul local: Asfaltarea a două străzi de interes public local; Înfiinţare parc pentru copii; Reabilitare, modernizare şi dotare Cămin Cultural, având ca destinaţie, sală pentru desfăşurarea evenimentelor cultural artistice, şi nu numai.

Rep: Din punct de vedere educativ, cultural şi sportiv cam ce proiecte are în derulare primăria Perişoru?

D.M.: În plan sportiv, avem cursuri de şah şi karate, discipline pentru care am adus profesori de specialitate. Echipa de fotbal a comunei, „Victoria”, activează cu rezultate bune în liga a V-a a campionatului judeţean, Sper ca în viitorul apropiat să înfiinţăm şi un ansamblu de dansuri populare.

Rep: Ce a întreprins primăria Perişoru pentru a atrage investitori în comună?

D.M.: Nu prea am făcut nimic, n-am ce să vă spun. N-a venit nimeni să ceară nimic. Nu am avut cereri pentru aşa ceva. Nu există interes pentru dezvoltarea unor afaceri pentru zona comunei noastre. Majoritatea oamenilor se ocupă cu agricultura. Este o problemă şi cu forţa de muncă. Sunt foarte mulţi plecaţi afară.

Rep: Vizavi de promisiuni, până la acest moment, v-aţi respectat promisiunile făcute locuitorilor în campania electorală?

D.M.: Ce am zis eu că se va face, chiar s-a realizat o parte. S-a reabilitat şcoala din Tudor Vladimirescu, s-a făcut gard, s-a mai făcut un drum pietruit, am mai făcut un drum de exploataţie, am susţinut echipa de fotbal.

Rep: Ce mesaj doriţi să transmiteţi locuitorilor comunei Perişoru?

D.M. Să fim corecţi unii faţă de ceilalţi, că asta e cel mai important, să meargă treaba bine şi să ne respectăm promisiunile. Tuturor, le doresc multă sănătate!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Raportul Primarului privind starea economico-socială a comunei Valea Argovei la finele anului 2017

În conformitate cu prevederile Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public instituţia noastră face public Raportul de...

Închide