Mihai Gurlui: „Comuna Belciugatele se află pe drumul cel bun”

Mircea Brândușă. Unul dintre primarii pe care locuitorii l-au reales să îi reprezinte se numește Mihai Gurlui. Domnia sa a fost reînvestit în funcție de gospodarii comunei, fiind siguri că se va implica pentru a recupera timpul pierdut înainte… și nu s-au înșelat. Despre primarul din Belciugatele, absolvent al facultății de drept, se poate spune că după primul mandat a absolvit cu brio examenele comunității, fiind considerat un om integru, dedicat problemelor comunei.

Dintre realizări, nu lipsesc investițiile făcute în școli, grădinițe, cămin cultural, iluminat public, etc. Nu au fost trecute cu vederea nici bisericile din comună, drumurile modernizate, rețeaua de apă sau canalizare. Dar până când Mihai Gurlui va imprima aspectul și condițiile unei localități europene, mai are multe obstacole de trecut. În acest sens, domnia sa transmite locuitorilor comunei Belciugatele un mesaj extrem de edificator despre ce a fost și ce va urma.

„Au trecut 6 luni de când m-ați reînvestit cu încrederea de a vă conduce și  reprezenta comuna. Înainte de a vă prezenta bilanțul primului mandat pe care cu onoare l-am exercitat aș vrea să ne amintim cum era comuna Belciugatele în urmă cu 4 ani și jumătate. În toți acești ani am investit în educație, îmbunătățind permanent condițiile din unitățile noastre de învățământ prin reparații generale, modernizare și dotări la instituțiile de învățământ din satele Belciugatele și Măriuța.

Am apreciat că a investi în școli înseamnă a investi în viitorul copiilor noștri cărora le-am pus la dispoziție un mediu propice dezvoltării actului de învățământ. Un lucru deosebit de important îl reprezintă cele 3 proiecte beneficiare de finanțare europeană – „Întreprindere socială pentru administrarea domeniului public – Modernizare infrastructură rutieră în comuna Belciugatele, județul Călărași – Reparație generală și modernizare Școală Gimnazială Nr. 1 Belciugatele”, o performanță cu care ne mândrim, având în vedere că de la data integrării în U.E. – 01.01.2007 și până în 2012 primăria Belciugatele nu a accesat nici un proiect european. Încă de la începutul primului meu mandat, în calitate de primar al comunei Belciugatele, prioritatea numărul unu a fost aceea de a moderniza cât mai multe străzi, pentru a îmbunătăți condițiile, standardele de viață și de muncă ale locuitorilor ce își desfășoară activitatea pe teritoriul administrativ al localității, prin realizarea unei infrastructuri moderne.

Într-o primă etapă, acest proiect a inclus lucrări care au constat în refacerea capacității portante a complexului rutier, amenajarea sistemului rutier, amenajarea acostamentelor, asigurarea scurgerii apelor pluviale, amenajarea drumurilor laterale și consolidarea corpurilor de drum. Lipsa unor utilaje proprii ale primăriei a generat dificultăți majore în administrarea domeniului public, drept pentru care, în vara anului 2015, a fost achiziționat un buldoexcavator dotat cu anexe specifice – tocătoare vegetație, talpă vibratoare, burghiu, cupă taluzare, cupă trapeziodală și cupă excavare.

Tot în acești ani m-am preocupat și de modernizarea condițiilor de transport în comun, 10 cabine din lemn fiind amplasate în stațiile de maxi-taxi. Totodată, un număr de 80 de coșuri de gunoi au fost amplasate de-a lungul drumurilor comunale precum și în anumite zone publice de interes – parc, școli, stații, magazine, având ca scop colectarea deșeurilor menajere din plastic, sticlă și carton. În plus, pentru sufletele noastre, am susținut în acești 4 ani după posibilitățile bugetului nostru, toate lăcașele de cult pentru finalizarea lucrărilor de modernizare și înfrumusețare.

Marea mea bucurie, după această perioadă de timp, este că am reușit să fac lucruri bune pentru comunitatea noastră, să schimb imaginea de localitate ternă, de la începutul primului meu mandat, într-una atractivă din punct de vedere economico-social prin faptul că am reușit să atrag fonduri europene, bani fără de care nu am fi putut face aceste investiții extrem de importante. Pentru a sprijini agricultura și pentru a facilita accesul investitorilor am venit în sprijinul acestora prin modernizarea drumurilor de exploatație.

Un alt obiectiv principal pe care l-am urmărit a vizat extinderea și modernizarea rețelei de alimentare electrică a tuturor localităților din comună. În plus, cred că am cheltuit banii din bugetul local pe lucruri trainice. Pe educație, pe infrastructură, pe cultură. Au fost investiții bine gândite și de viitor. Una peste alta, cred că Belciugatele este pe drumul cel bun. Să nu uităm că în primii doi ani din mandatul meu am avut de înfruntat și o criză economică, dar și un dezinteres grav din partea unor guvernanți vremelnici. Cu toate acestea, am făcut lucruri bune în localitățile în care trăiți. Le vedeți și voi peste tot în jurul vostru! Și vom continua.

Reabilitarea străzilor este prioritatea mea numărul unu pentru actualul mandat. Astfel vom demara a doua etapă a procesului de modernizare a străzilor pe o lungime de 7,5 km ce va acoperi toate străzile interioare. Vreau să avem străzi moderne în toată comuna. De asemenea, mi-am propus accesarea unui program care are ca obiectiv modernizarea spațiilor verzi cu alei pavate, instalații de iluminat, instalații de irigat, arbori și arbuști plantați, locuri de joacă pentru copii și fântâni arteziene. Pentru viitor, avem în vedere edificarea unei construcții în parcul central al satului Belciugatele, având destinația de Grădiniță cu Program Prelungit și After-school.

Nu în ultimul rând, intenționez demararea unor proiecte europene pentru modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă din satele Belciugatele, Cândeasca și Cojești și înființarea unui sistem de canalizare comun pentru cele trei sate. Iată de ce cred că ați ales să continuăm împreună încă 4 ani. Știu la fel de bine ca și voi de ce are nevoie comuna Belciugatele.

Vă cunosc păsurile. Sunt și ale mele. Caut soluții pentru fiecare neajuns în parte. Pentru unele am găsit rezolvare, la altele, încă lucrez. Vă asigur că am experiența pentru soluționarea lor, motiv pentru care vă mulțumesc pentru încrederea dvs. de a fi decis ca Belciugatele să se dezvolte în continuare prin eforturile noastre comune. Mihai Gurlui, primarul vostru.”

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide