Mihail Penu, primar Chiselet: „Voi candida pentru un nou mandat”

Mircea Brânduşă. Unul dintre primarii cu cele mai multe mandate din judeţul Călăraşi este Mihail Penu. Domnia sa este primar în comuna Chiselet din 1996 şi a primit, anul trecut, la Gala Excelenţie din partea Asociaţiei Comunelor din România, Diploma de Excelenţă pentru  meritele importante în dezvoltarea localităţii. În semn de apreciere pentru alegerea sa de mai multe ori în funcţia de primar al comunei, Asociaţia Comunelor din România i-a conferit titlul Primar de 6 Stele şi o plachetă. Cu câteva luni înaintea încheierii celui de-al şaselea mandat, Mihail Penu a făcut o trecere în revistă a activităţii sale.

Rep: Sunteţi pe finalul celui de-al şaselea mandat. Ce a însemnat pentru dumneavoastră funcţia de primar în aceşti ani? Prin ce s-au concretizat ambiţiile dumneavoastră de până acum, domnule Mihail Penu?

M.P.: De când am venit eu ca primar, s-au înregistrat progrese notabile în comuna noastră! Am construit până acum şcoală, grădiniţă, primărie, am asfaltat drumuri, am atras investiţii şi am adus în comună fonduri europene de 400 de miliarde de lei vechi. Şi nu mă voi opri aici! Muncesc enorm, primarul nu are sâmbătă, nu are duminică.

Rep: Cum a decurs colaborarea dumneavoastră cu aparatul de specialitate al primarului în acest mandat?

M.P.: Din punct de vedere administrativ activitatea primăriei s-a încadrat în parametri normali. Mulţumesc domnului viceprimar Tudorel Fotin pentru modul cum a coordonat activitatea locuitorilor încadraţi la Legea 416. De asemenea, mulţumesc consilierilor locali pentru sprijinul acordat în adoptarea hotărârilor cu impact pozitiv asupra cetăţenilor.

Rep: Din acest mandat, care sunt proiectele care s-au finalizat?

M.P.: Reabilitare, modernizare şi dotare Grădiniţa Nr. 2; Asfaltare a 13,5 km de străzi de interes public local – etapa 1, PNDL-II; Achiziţionare buldoexcavator prin GAL Colinele Argeşului; Construire teren sport de dimensiuni 40 m x 20 m, covor sintetic şi nocturnă – fonduri proprii; Pietruire 4 km drumuri comunale – fonduri proprii; Intabularea generală la nivel de comună a 2050 imobile în extravilanul comunei cu titlu de gratuitate.

Rep: Ce lucrări sunt în desfăşurare şi care este gradul de execuţie al acestora?

M.P.: Construire unitate sanitară cu multiple cabinete medicale, proiect aflat în stadiu de licitaţie cu finanţare din fonduri guvernamentale, Reabilitare, modernizare şi dotare bază sportivă, prin AFIR; Construire sală de sport cu 104 locuri în incinta Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din Chiselet; Înfiinţare a 1,2 km alei pietonale, SF; Înfiinţare zonă verde în centrul comunei.

Rep: Vă doriţi un nou mandat şi, dacă da, de ce?

M.P.: Da. Pentru a finaliza proiectele enumerate mai sus şi pentru implementarea altora cum ar fi: Reabilitare, modernizare, dotare cămin cultural; Aducţiune gaze; Demarare etapa 2 PNDL – II asfaltarea ultimilor 4 km de străzi interes public local. Printr-un parteneriat cu EcoAqua Călăraşi avem un proiect care are ca obiective principale: Modernizare şi extindere reţea comunală apă potabilă; Construire staţie epurare; Construire staţie clorinare; Înfiinţare reţea canalizare.

Rep: Care este mesajul dumneavoastră pe care îl transmiteţi locuitorilor comunei Chiselet?

M.P.: Acum, aproape de încheierea unui nou mandat ca primar al localităţii noastre, vreau să vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi arătat-o şi acordat-o. Implicarea dumneavoastră, ca cetăţeni, m-a ajutat să duc la bun sfârşit numeroase proiecte la care am lucrat în aceşti 4 ani şi să pornesc altele noi. Sper ca viitorul să fie tot mai bun, comuna să-şi continue dezvoltarea începută în urmă cu mulţi ani şi comunitatea noastră să devină tot mai puternică şi prosperă. Este o adevarată onoare să vă reprezint în continuare. Vă doresc sănătate, iar doamnelor, de Ziua Femei, le transmit un sincer La Mulţi Ani!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide