Ministrul Culturii, prezent la vernisajul expoziţiei „Dictatorii Râsului” ediţia 2018 -„Dictatura Banului”

Consiliul Judeţean Călăraşi, Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Călăraşi, a organizat marţi, 18 decembrie, în Foaierul CJCC, vernisajul Expoziţiei Festivalului Mondial de Umor „Dictatorii Râsului” cu tema „Dictatura Banului”.

În ediţia din acest an s-a înregistrat un record de participanţi – peste 300 de artişti din peste 50 de ţări, de pe toate continentele, devenind Festivalul Mondial de la CĂLĂRAŞI, în cuprinsul căruia se vor regăsi patru secţiuni. La vernisaj a fost prezent şi ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz.

Într-o ţară şi într-un oraş care au cunoscut efectele dictaturii, atitudinea ironică faţă de un asemenea sistem reprezintă o modalitate oportună de reacţie prin artă şi, în egală măsură un semn al intrării în normalitate a societăţii noastre.

După succesul care l-a introdus în circuitul mondial al festivalurilor de caricatură, fiind cotat cu patru stele, festivalul de la Călăraşi – unul din cele mai mari din estul Europei, cunoaşte, începând cu ediţia 2018 o dezvoltare explozivă.

Festivalul îţi propune atragerea unui număr cât mai mare de profesionişti, pentru descoperirea şi promovarea acestor valori şi, în egală măsură, promovarea la nivel mondial a României şi a judeţului Călăraşi.

Structura festivalului cuprinde:

1.Caricatură – temă „Dictatura Banului”

2.Caricatură portret, în care vor fi imortalizate figurile celebre pe plan mondial, secţiune dotata cu Trofeul Internaţional „Ştefan Bănică”

3. Umor pe calculator (orice formă de umor, pe computer, cu tema festivalului)

4. Fotografie

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide