Nelu Cantaragiu: „Nu îmi doresc doar să scrie în cartea de muncă primar, îmi doresc să pot face ceva frumos şi durabil pentru comunitatea noastră”

Mircea Brânduşă. La începutul acestui an, Ion Negoiţă, primarul comunei Ulmu, a fost eliberat din funcţie, fiind declarat incompatibil de ANI, astfel că cel care i-a fost alături pe parcursul tuturor mandatelor, viceprimarul Nelu Cantaragiu, s-a văzut nevoit să preia conducerea primăriei. Acesta şi-a propus să continuie munca pe care a început-o alături de fostul primar şi să ducă mai departe proiectele începute în noua calitate de primar interimar.

Rep: Domnule Cantaragiu, de când lucraţi în administraţia publică locală?

N.C.: Sunt viceprimar al comunei Ulmu din anul 2008, de atunci am muncit cot la cot cu domnul Ion Negoiţă. Ne-am înţeles foarte bine şi ne completam unul pe celălalt. Ştiam fiecare ce are de muncit. Dânsul se ocupa mai mult de atragerea de fonduri suplimentare la bugetul local, iar eu m-am ocupat de partea administrativă.

Rep. Cum aţi primit numirea în funcţia de primar interimar?

N.C.: Asigur interimatul primăriei Ulmu din data de 01.04.2018, odată cu numirea mea de către prefectul judeţului Călăraşi. Trecerea de la funcţia de viceprimar la cea de primar interimar a fost neaşteptată, nu am crezut că se poate întâmpla acest lucru. Nu a fost o trecere grea deoarece, muncind timp de 10 de ani în primărie, ştiam exact cum merg lucrurile. Le-am explicat şi oamenilor că pot să duc lucrurile la capăt. Am o echipă foarte bună la primărie care mă ajută, avem de asemenea şi colaboratori foarte buni. Cunosc toate proiectele, putem duce la bun sfârşit orice proiect şi dorim să facem cât mai multe pentru cetăţenii din comună. Mi-aş dori să pot să dezvolt pentru locuitorii din comuna noastră proiecte care să le aducă condiţii de trai mai bune. Putem să găsim fonduri pentru a finanţa proiectele pe care ni le dorim. Bugetul local este mic şi nu se pot face multe lucruri. Suntem obligaţi să avem proiecte, să atragem finanţări externe.

Rep: Cum stau lucrurile din punct de vedere economic şi care ar fi cele mai semnificative proiecte finalizate de primăria Ulmu?

N.C.: Nu avem înregistrate arierate, nu avem restanţe către furnizorii de servicii, salariile sunt la zi, iar coeficientul de încasare a impozitelor si taxelor de la cetăţeni este de aproximativ 70%. Cel mai important proiect finalizat este „Asfaltare drumuri în comuna Ulmu, judeţul Călăraşi”, finanţat prin PNDL, cu o lungime de 5.671 m şi cu o valoare totală de 5.034.370 lei. Recepţia lucrărilor a avut loc în data de 31.07.2018. Ar mai fi şi achiziţionarea şi montarea unui bazin apă la staţia de alimentare din sat Ulmu, cu o valoare de 75.000 lei.

Rep: În acest an, ce proiecte şi investiţii au fost, sau sunt în curs de derulare?

N.C.: Prin PNDL, în data de 21.03.2018, s-a semnat contractul de finanţare pentru obiectivul Modernizare drumuri locale în satele Zimbru, Făurei, Chirnogi şi Ulmu, în comuna Ulmu, judeţul Călăraşi. Valoarea investiţiei fiind de 5.850.745,48 lei, cu o lungime totală de 5.586,08 m. În data de 27.06.2018 s-a semnat contractul de finanţare pentru obiectivul de investiţie „Extindere Şcoala Gimnazială nr. 1 Ulmu, cu grupuri sanitare, sat Ulmu, comuna Ulmu, judeţul Călăraşi” – valoarea investiţiei fiind de 489.185 lei, proiect finanţat prin PNDL. În trimestrul IV al acestui an vom achiziţiona şi monta încă un bazin de apă la staţia de alimentare din satul Zimbru, cu o valoare  de aproximativ 75.000 lei.

Rep: Ce a întreprins primăria Ulmu pentru atragerea investitorilor şi care ar fi proiectele de viitor pentru comunitate?

N.C.: În urma unei cereri adresate de un întreprinzător particular, primăria, printr-o hotărăre a consiliului local, va concesiona o suprafaţă de 1,20 ha teren arabil intravilan pentru construirea unei ferme agrozootehnice. Astfel, se vor crea noi locuri de muncă pentru locuitori şi bugetul local va fi considerabil îmbunătăţit. Ca şi proiecte de viitor, pe lista de priorităţi se află „Modernizare Cămin cultural în sat Ulmu” şi „Asfaltare drumuri de interes public local comuna Ulmu pe o lungime de aproximativ 10 km.”

Rep: Încă nu a fost anunţată o dată pentru organizarea alegerilor în comună, dar sunteţi decis să candidaţi? Credeţi că sunteţi îndreptăţit pentru această funcţie?

N.C.: Desigur, îmi doresc să candidez pentru funcţia de primar deoarece mă obligă proiectele pe care le avem. Îmi doresc ca aceste proiecte să fie finalizate pentru a duce comuna Ulmu acolo unde îi este locul. Oamenii ştiu că am muncit foarte mulţi ani în Ulmu, ştiu că nu îmi doresc această funcţie doar pentru un scaun călduţ. Îmi doresc funcţia de primar pentru a face cât mai multe lucruri benefice lor. Nu îmi doresc doar să scrie în cartea de muncă primar, îmi doresc să pot face ceva frumos şi durabil pentru comunitatea noastră.

Rep: Domnule Cantaragiu, ce mesaj transmiteţi locuitorilor comunei Ulmu?

N.C.: Să fie încrezători în administraţia publică locală. Le doresc tuturor multă sănătate şi le cer să aibă încredere în mine.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Dinamo – Dunărea Călăraşi 1-1 / Dan Alexa: „Mă mulţumeşte acest egal pentru că am avut o deplasare grea în Ştefan cel Mare”

Luni seară, în partida contând pentru etapa a 12-a a Ligii I Betano, Dunărea a produs surpriza încheind la egalitate,...

Închide