NOUĂ NE PASĂ! Dacă și vouă vă pasă, pe 12 aprilie, ne întâlnim la Sala Barbu Știrbei

Pe 12 aprilie, în sala de spectacole a Centrului Județean Cultural Călărași, va avea loc spectacolul umanitar NOUĂ NE PASĂ, aflat deja la cea de a șaptea ediție. Pornit din dorința de a ajuta, acest eveniment a prins rădăcini în comunitatea călărășeană, în fiecare an tot mai mulți oameni cu sufletul mare donând pentru o cauză umanitară. 

Anul acesta, fondurile ce vor fi strânse vor fi direcționate către Centrul Județean de Transfuzii Sânge. 

Povestea lui „NOUĂ NE PASĂ” a început în urmă cu 4 ani

Din 2015, Școala „Mircea Vodă” Călărași derulează proiectul umanitar „NOUĂ NE PASĂ”, născut din dragoste pentru oameni și din dorința noastră, a dascălilor, de a sădi în sufletul copiilor condescendență pentru semenii lor aflați în suferință.

În fiecare an am descoperit un caz în localitatea noastră și ne-am implicat în rezolvarea lui prin strângerea unor sume de bani, prin promovarea acestuia în comunitatea din care facem parte și desfășurarea unui spectacol umanitar în care evoluează un număr mare de elevi ai școlilor din județul  nostru.

Începând cu acest an, proiectul este recunoscut pe plan regional și a fost inclus de Ministerul Educatiei în Calendarul Activitatilor Educative Regionale – Domeniul educatie civica, voluntariat, proiecte caritabile.

Dacă anul trecut ne-am implicat, alături de Fundația SALVATI COPIII, în dotarea Maternitatii Spitalului Județean Călărași, anul acesta strângem fonduri pentru a achiziționa aparatură modernă pentru Centrul de Transfuzii Sânge Călărași.

Contul, deschis de Crucea Roșie – Filiala Călărași, partenerul nostru în acest an, prin prezența activă a Aurei Giurcă, este următorul: CONT – RO20BRDE120SV35897541200  deschis la BRD – Groupe Société Générale

Donația dumneavoastră  va sprijini acest demers al nostru. În acest sens, Echipa „Nouă ne pasă” vă mulțumește pentru sprijin și vă asigură că gestul pe care l-ați făcut este foarte important pentru atingerea scopului nostru final.

Vă așteptăm la spectacolul nostru umanitar din 12 aprilie, începând cu ora 15.00, la Sala Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași. Pe scenă vor evolua și anul acesta elevi ai unităților de învățământ din întreg județul.

Intrarea este liberă. Donațiile se pot face direct, pe parcursul evenimentului.

Cu considerație,

Director Lotrea Alina,

Școala Mircea Vodă Călărași

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide