O delegație a Primăriei Parisului, în vizită în cartierele călărășene de unde provin mulți cerșetori din capitala Franței

Săptămâna aceasta, o delegație de 6 persoane a Primăriei Parisului s-a aflat în Călărași pentru a vizita cartierele de unde provine o parte din cerșetorii români de pe străzile capitalei Franței.

Peste 200 de romi călărășeni au fost identificați de autoritățile pariziene, în urma raziilor efectuate pe străzile Parisului, acestea luând decizia de a se deplasa în Călărași pentru a vedea condițiile în care aceștia trăiesc și motivele care i-au determinat să aleagă cerșetoria.

Reprezentanții Departamentului Social din Primăria Paris au mers alături de viceprimarul Dragoș Coman, cel în subordinea căruia se află Asistența Socială, în cartierele Oborul Nou, Livadă și Cărămidari, s-au interesat de condițiile pe care aceștia le au acasă, de sprijinul pe care îl primesc de la Primăria Călărași și modul în care se ocupă autoritățile călărășene de integrarea lor socială.

Dragoș Coman le-a  arătat francezilor Centrul Comunitar Oborul Nou, acolo unde copiii romilor primesc sprijin de specialitate, din toate punctele de vedere, educație, igienă personală, comportament social etc. Apoi au mers către Cantina Socială și Adăpostul de Noapte.

Francezii au aflat astfel că persoanele defavorizate primesc zilnic o masă caldă, iar cei care nu au unde dormi se pot adresa Adăpostului de Noapte. Pentru că cei mai mulți cerșetori au afirmat că acasă nu au ce mânca, viceprimarul Coman le-a spus francezilor că acest lucru este inexact, Primăria Călărași oferindu-le sprijinul minim necesar.

La finalul vizitei s-a ajuns la un acord prin care Departamentul Social al Primăriei Paris să aibă o comunicare permanentă cu Asistența Socială din Călărași, prin intermediul viceprimarului Dragoș Coman, privind persoanele din Călărași care ajung la cerșit în Paris.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide