PNDL/A fost semnat contractul de finanțare pentru obiectivul „Reparații capitale străzi în municipiul Călărași – Lot 1, județul Călărași”

Miercuri, 29 noiembrie, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, contractul de finanțare pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, Subprogramul „Regenerare urbană a municipiilor și orașelor”, Domeniul construirea/modernizarea/reabilitarea drumurilor publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, ce privește obiectivul de investiții „Reparații capitale străzi în municipiul Călărași – Lot 1, județul Călărași”. Este vorba de străzile Mușețelului, Știrbei Vodă și bulevardul Cuza Vodă.

Valoarea totală a investiției este de 7.746.332,02 lei cu TVA, din care finanțarea asigurată prin PNDL – 4.895.801,97 lei cu TVA.

Se are în vedere reabilitarea a 2043.40 m de străzi, fiecare stradă având lungimea de:

– Bulevardul Cuza Vodă- 597.80 m

– Str. Mușetelului – 778.30 m

– Str. Știrbei Vodă  – 667.30 m

Proiectul vizează atât reabilitarea părții carosabile, cât și a trotuarelor (excepție făcând tronsoanele unde sunt trotuare modernizate de curând).

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide