joi, aprilie 18, 2024
AcasăPOLITICAPNL Călăraşi/Miting de susţinere a moţiunii de cenzură

PNL Călăraşi/Miting de susţinere a moţiunii de cenzură

- Advertisement -

Rodica Zaharia. PNL a depus vineri, 5 iunie, la Parlamentul României, motiunea de cenzură pe tema „Votul prin corespondență”, demers ce vine după tergiversarea privind dezbaterea proiectului de lege inițiat de liberali în privința votului prin corespondență.

În acest sens, vineri, 14 iunie 2015, PNL Călăraşi va organiza pe platoul din faţa Prefecturii Călăraşi, începând cu ora 09,30 un miting pentru susţinerea moţiunii de cenzură care va fi dezbătură şi votată în Parlamentul României în aceeaşi zi, a menţionat vicepreşedintele PNL Călăraşi, Marian Dinulescu, în cadrul unei întâlniri cu presa.

De altfel, toate organizaţiile PNL din întreaga ţară vor organiza astfel de manifestări.

Prin acest protest, PNL Călăraşi va trage un semnal de alarmă, chiar în timpul dezbaterii moţiunii, şi va aştepta călărăşenii să se alăture demersului liberal subliniind că votul românilor nu e un moft, ci un drept ce nu poate fi restrâns după bunul plac al unei persoane.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite