Polițiștii călărășeni au dat amenzi de peste 86.000 lei în weekend

În acest weekend, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au intervenit la peste 140 de evenimente, majoritatea sesizate prin serviciul 112. Au constatat 43 de infracțiuni și au aplicat 226 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 86.000 de lei.

În perioada 07 – 09  iunie a.c., peste 300 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 8 acțiuni și s-a intervenit la 143 de evenimente, dintre care 137 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 43 de infracțiuni, 12 persoane fiind surprinse în flagrant delict, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 6 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 226 sancțiuni contravenționale, în valoare de 86.455 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 14 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 23 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide