Prelungiţi-i contractul lui Mihalcea! Pe viaţă.

Sorin Anghel. A fost scandal mare la sfârşitul săptămânii trecute în curtea Dunării Călăraşi. Antrenorul Adrian Mihalcea şi atacantul Valentin Alexandru au fost protagoniştii unui scandal în care s-au spus cuvintele grele. Puţin a mai lipsit ca cei doi să se ia la bătaie. Vestea a ajuns imediat în oraş şi s-a răspândit prin intermediul presei în toată ţara.

Antrenorul a cerut excluderea jucătorului din lot, însă dorinţa i-a fost respectată doar pentru două zile, timp în care cele două găşti din club s-au privit cu duşmănie, s-au bârfit pe la colţuri şi au început să se aştepte la „cotitură”. La cererea lui Marian Dinulescu şi a lui Viorel Ivanciu, Mihalcea l-a reprimit la echipă pe Valentin Alexandru, însă la meciul cu Rapid a început cu acesta pe banca de rezerve.

Mihalcea nu a fost „botezat” degeaba Ţăranu’ atunci când a ajuns la Dinamo. Însă în urma acestui scandal a vrut să precizeze că a procedat ca un adevărat domn. „A fost un incident între mine şi el. De dragul oraşului, am trecut peste. Cel mai mult mă deranjează că nu am avut susţinere. Am fost un gentleman”, a spus tehnicianul Dunării pentru Dolce Sport la finalul jocului cu Rapid, câştigat de către călărăşeni cu un neverosimil 3-0.

Da, Călăraşi a câştigat la scor de neprezentare derby-ul cu formaţia de sub Podul Grant şi este acum liderul Seriei B1. Alami, Stoica şi Andrei au fost autorii golurilor care au adus Dunării cea mai importantă victorie din istoria de aproape o sută de ani a clubului. Meritul aparţine celor din teren, dar arată că Mihalcea are inspiraţie ca antrenor. L-a titularizat pe Alami, deşi acesta nu era în totalitate refăcut după o accidentare serioasă, iar marocanul a fost autorul golului din minutul doi. Mai departe, l-a schimbat cu Valentin Andrei, cel care a provocat golul Rapidului în ultima confruntare din Giuleşti. Olteniţeanul i-a pasat decisiv lui Stoica la 2-0 şi a făcut 3-0 la capătul unui contraatac tăios.

Dar să revenim la Mihalcea şi la modul în care este tratat acum de către conducerea clubului. Normal ar fi fost ca oamenii ce taie şi spânzură la Dunărea să-i facă deja o ofertă pentru prelungirea angajamentului care expiră la finalul acestui sezon. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat şi nici nu se va întâmpla dacă cineva nu intervine şi le explică lui Dinulescu şi Ivanciu că au acum un tehnician bun, chiar dacă posedă un limbaj de mahala.

Antrenorul Dunării nu a fost sprijinit de conducere în urma scandalului cu Valentin Alexandru. Şi-a dorit să-l excludă pe jucător din lot, însă n-a fost lăsat de către şefi să facă acest lucru. Sigur că alungarea de la echipa a golgheterului din ultimele două sezoane nu reprezintă o soluţie, însă Mihalcea are nevoie de respect ca să-şi mai poată continua munca la aceeaşi parametri. Cum în acest adevărat război ce s-a iscat în urma incidentului cu atacantul călărăşean n-a reuşit să învingă pe linie disciplinară, tehnicianului i se cuvine acum o propunere din partea clubului. „Nu te-am lăsat să faci ce vrei tu, noi credeam că am făcut bine că nu l-am dat afară pe jucător, dar ca să îţi arătăm că preţuim munca ta, uite aici un nou contract. Scrie-ţi singur salariul, durata şi obiectivele”, trebuie să fie propunerea Dunării pentru Adrian Mihalcea.

Pe lângă faptul că nu i-au ţinut partea lui Mihalcea – poate nici nu ar fi fost normal să facă aşa ceva – conducătorii grupării de pe Borcea au lăsat impresia că de la vară Dunărea va avea un alt antrenor. Preşedintele Costică Ștefan a declarat: „La noi Mihalcea este deocamdată în funcţie”. Cam în acelaşi ton a vorbit şi Marian Dinulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. „Trebuie să înţeleagă că deocamdată ăsta e antrenorul pe care îl avem. De la vară vom vedea ce este de făcut”, a fost mesajul politicianului pentru Valentin Alexandru.

Prost de gură sau nu, Adrian Mihalcea a reuşit să o facă pe Dunărea Călăraşi să învingă pe Rapid Bucureşti cu scorul de 3-0. Dacă şi după acest rezultat care a dus echipa pe primul loc în Seria B1 munca Ţăranului sau calităţile sale de tehnician mai sunt puse la îndoială, se cheamă că suntem paranoici sau dominaţi de interese meschine. Aşa e, Mihalcea nu are licenţa Pro şi nu va putea antrena de la vară mai sus de Liga a 3-a. De acord, însă la club există un director tehnic pe nume Ion Moldovan ce poate rezolva această problemă.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide