Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, prezent la reuniunea Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg România – Bulgaria

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a participat la lucrările celei de-a zecea reuniuni a Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg V-A România-Bulgaria care a avut loc săptămâna trecută la Veliko Târnovo, Bulgaria.

Astfel, a fost aprobată lista cu 85 de proiecte, din care 14 pe axa prioritară 1 – o regiune bine conectată, ce vor pune accent pe promovarea sistemelor de transport durabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore, 55 de proiecte pe axa prioritară 2 – o regiune verde prin care se dorește conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea în mod durabil a patrimoniului cultural și natural al zonei transfrontaliere și 16 proiecte pe axa prioritară 3 – o regiune sigură, ce promovează adaptarea la schimbările climatice.

Administrația județeană s-a prezentat la ședința Comitetului de Monitorizare cu  4 proiecte care vizează: promenada de la brațul Borcea, reabilitarea clădirii Bibliotecii Alexandru Odobescu (secția copii) de pe strada București și alte două pentru situații de urgență – reabilitarea clădirii Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași și dotarea ISU Călărași.

Președintele Consiliului Județean Călărași – Vasile Iliuță și directorul Direcției de Dezvoltare din cadrul CJ Călărași – Eduard Grama au susținut în fața reprezentanților Comisiei Europene posibilitatea atingerii indicatorilor în proporție de 100%, precum și indeplinirrea obiectivelor programului prin atragerea a cât mai multor fonduri la nivel de România și Bulgaria.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide