Prezent și viitor în cooperarea transfrontalieră dintre România și Bulgaria

 

 Prezent și viitor în cooperarea transfrontalieră dintre România și Bulgaria 

În data de 11 iunie 2019, la Varna, Bulgaria, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru granița România-Bulgaria – BRCT Călărași (în calitate de Secretariat Comun pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria) în colaborare cu Autoritatea de Management din România (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) și Autoritatea Națională din Bulgaria (Ministerul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice) au organizat două întâlniri importante în ceea ce privește prezentul și viitorul cooperării transfrontaliere dintre România și Bulgaria.

Astfel, în cadrul celei de a unsprezecea reuniuni a Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg V-A România-Bulgaria, a fost aprobat Raportul Anual de Implementare al Programului Interreg V-A România-Bulgaria pentru anul 2018 și au fost adoptate decizii importante pentru implementarea Programului Interreg V-A România – Bulgaria.

Rezultatele principale obținute în cursul anului 2018 sunt legate de progresul înregistrat de program în ceea ce privește implementarea a peste 150 de proiecte, finalizarea a 40 de proiecte și atingerea următoarelor rezultate: au fost lansate achiziții publice pentru modernizarea a aproximativ 123 de kilometri de drum; 11 zone protejate NATURA 2000 au dezvoltat instrumente de management care contribuie la îmbunătățirea stării de conservare a 27.058 de hectare de habitate; au fost create 32 de produse turistice/servicii pentru promovarea atracțiilor naturale și culturale din zona transfrontalieră; au fost organizate campanii de educație pentru prevenirea și gestionarea riscurilor, etc.

În continuare, a avut loc prima reuniune a Grupului Comun de Lucru pentru planificarea și programarea strategică a Programului pentru Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2021-2027. În cadrul reuniunii au fost discutate aspecte importante, dintre care menționăm: provocări ale perioadei de programare 2021-2027, calendarul orientativ al procesului de programare, precum și Nota Conceptuală pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România- Bulgaria 2021-2027.

Pentru a afla mai multe despre Programul Interreg V-A România-Bulgaria şi despre proiectele finanțate, vă invităm să accesați site-ul oficial al programului: www.interregrobg.eu.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide