Primar Gheorghe Dobre: „Am oferit măşti fiecărei gospodării şi am dezinfectat toate spaţiile publice”

Mircea Brânduşă. Modelu, localitate aflată la 5 kilometri de Călăraşi, este una dintre puţinele unităţi administrativ teritoriale din judeţ, care a reuşit implementarea unor proiecte benefice comunităţii. În ultima perioadă au apărut zvonuri că edilul Gheorghe Dobre s-ar retrage după 16 ani în fruntea comunei. Are deja patru mandate, dar pentru prima oară simte că va avea parte de alegeri normale. „Sub nici o formă nu mă retrag. Problema mea este de a-mi duce la sfârşit proiectele începute.”

Chiar dacă ne aflăm în plină pandemie cu COVID-19, primarul Gheorghe Dobre pregăteşte noi proiecte de dezvoltare. „Vreau să accesez alte proiecte şi cum bine ştiu cei care locuiesc în Modelu, nu ne mai putem descurca cu veniturile de la bugetul local pentru că ele sunt mai mult pentru funcţionarea serviciilor. Pentru dezvoltarea comunei este nevoie de proiecte europene. Prin PNDL – II se vor asfalta 8,7 km străzi. Din bugetul local au fost demarate  lucrări de asfaltare a 3,5 km străzi în satul Tonea şi construirea a două bazine de stocare a apei potabile, fiecare a câte 200 metri cubi în satele Tonea şi Modelu.

Tot din bugetul local, urmează procedura de atribuire contract de execuţie pentru realizare racorduri canalizare în satele Tonea şi Modelu. În scurt timp aşteptăm procedura de recepţie la cele două grădiniţe, dotate cu mobilier nou şi complexe de joacă, investiţii realizate prin PNDL – I. În felul acesta arătăm că ne gândim la copiii aflaţi în zona antepreşcolară şi preşcoalară, copii care trebuie să crească în condiţii deosebite, iar părinţii să fie liniştiţi la locurile de muncă, dar şi la îmbunătăţirea condiţiilor de trai a locuitorilor comunei. La capitolul realizări mai putem bifa construire reţea de canalizare şi staţie de epurare şi prin AFIR, achiziţionare buldoexcavator cu accesorii multiple.”, a declarat Gheorghe Dobre.

Faţă de alegerile locale din acest, Gheorghe Dobre a precizat următoarele: „Nu am nicio teamă politică, nicio teamă juridică, de nicio natură. Gândul meu este să trăiesc şi să pot să fac aceste lucruri funcţionabile şi chiar nu am niciun fel de stres. Cred că pentru mine va fi o campanie electorală normală, ca şi până acum. Am timp patru ani să continui toate proiectele începute şi să implementez altele noi, cum ar fi: Modernizare drumuri comunale prin asfaltarea a 16,7 km, cu studiu de fezabilitate efectuat, ceea ce înseamnă 85% din infrastructura stradală; Construire bază sportivă – teren 2; Achiziţionare vidanjă.

„Cât priveşte situaţia actuală, situaţia la nivelul comunei Modelu este una normală. Nu există decese, cei aflaţi în izolare primesc asistenţă socială, hrană şi medicamente, atât cât legislaţia permite. Ca măsuri de precauţie, primăria Modelu a efectuat în două rânduri dezinfecţie stradală pe 87 km, ultima, vineri 10 aprilie în intervalul orar 21.30-24.00, urmând ca peste aproximativ două săptămâni să se repete proceduraîn toate satele. Aparatul de specialitate al primăriei, echipa de consilieri şi peste 40 de voluntari au oferit sâmbătă, 11 aprilie, fiecărei gospodării (circa 3000) câte două măşti. De asemenea, au fost dezinfectate sediile instituţiilor de învăţământ şi sediul primăriei.

Nu în ultimul rând, Serviciul Voluntar de Situaţii de Urgenţă efectuează periodic prin mijloace auditive, informarea cetăţenilor comunei. Întrucât ne aflăm în preajma Sărbătorilor Pascale, Gheorghe Dobre adresează următorul mesaj locuitorilor comunei Modelu. „ Vă transmit sănătate şi vă cer tuturor să respectaţi măsurile ordonanţelor militare şi deciziile autorităţilor locale, doar astfel ne putem reîntâlnii sănătoşi! Hristos a Înviat!”

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide