Primar Ştefan Câmpulungeanu: „Îmi doresc să rezolv cât mai repede problema apei care nu corespunde normelor sanitare”

Mircea Brânduşă. La alegerile locale din 27 septembrie 2020, Ştefan Câmpulungeanu a ales să candideze la funcţia de primar al comunei Lupşanu pentru că este fiu al satului, a copilărit, aici a urmat studiile primare şi gimnaziale şi tot aici şi-a întemeiat o familie. Ca atare, a hotărât să se implice, alături de o echipă de profesionişti, pentru a face din comuna Lupşanu locul în care cetăţenii să trăiască decent. În interviul de mai jos, domnia sa ne-a expus modul cum îşi doreşte să managerieze activitatea primăriei Lupşanu în următorii patru ani.

Rep: Domnule primar, ce v-a determinat să candidaţi pentru această funcţie?

C.Şt.: Dorinţa de a schimba în bine comuna, de modernizare a acesteia.

Rep: De ce aţi ales să candidaţi din partea PSD?

C.Şt.: Am ales să candidez pe listele PSD pentru că în cei 31 de ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie 1989 a dovedit că este formaţiunea politică cea mai apropiată de satul românesc. A susţinut renaşterea agriculturii prin subvenţionarea fermierilor mici şi mijlocii şi investiţii în recondiţionarea sistemelor de irigaţii, sprijinirea familiei tradiţionale prin iniţierea şi adoptarea în Parlament a dublării alocaţiei pentru copii. Nu în ultimul rând, prin respectul pe care acest partid îl arată părinţilor şi bunicilor noştri, pentru care susţin respectarea legii pensiilor şi majorarea acestora.

Rep: Pe scurt, care ar fi cartea dumneavoastră de vizită?

C.Şt.: Mulţi mă cunosc, sunt un om realizat atât în plan personal cât şi profesional. Provin dintr-o familie prosperă, respectabilă, cu vechime în satul Radu Vodă, de oameni gospodari, care în permanenţă au depus eforturi şi au muncit pentru a ne face viaţa mai frumoasă şi mai uşoară acasă.

Rep: După preluarea mandatului, care au fost principalele probleme identificate de dumneavoastră cu care se confruntă locuitorii comunei?

C.Şt.: Problema primordială este lipsa de igenizare a comunei cât şi calitatea apei menajere care nu corespunde normativelor în vigoare.

Rep: Ce soluţii are primarul Câmpulungeanu pentru rezolvarea acestora?

C.Şt.: În ceea ce priveşte gunoiul menajer şi nu numai, am supus în şedinţa consiliului local din 24.11.2020, dezbaterea acestei probleme, în vederea încheierii unui contract cadru cu un consultant de mediu, care să manegerieze tot ce înseamnă colectare/depozitare a gunoiului menajer cât şi colectarea separată a gunoielor reciclabile de pe raza comunei Lupsanu. Cât priveşte apa potabilă sperăm să îmbunătăţim calitatea acesteia prin contractul pe care primăria Lupşanu îl are încheiat sub formă de delegare a serviciului cu ECOAQUA, firmă căreia îi revine activitatea de a menţine în parametri normali a calităţii apei.

Rep: Domnule Câmpulungeanu, în mandatul dumneavoastră veţi primi sprijin de la nivel judeţean, respectiv Consiliul Judeţean Călăraşi?

C.Şt.: Sunt convins că preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă îmi va acorda sprijinul necesar implementării proiectelor pe care le am pe agenda mea de lucru ca şi priorităţi pentru bunăstarea comunei în care Lupşanu.

Rep: Care ar fi, în opinia dumneavoastră, rolul primarului în comunitatea în care trăiţi şi vă desfăşuraţi activitatea de prim gospodar?

C.Şt.: Un primar trebuie să fie tot timpul aproape de locuitorii comunei şi să îi sprijine în rezolvarea problemelor cotidiene.

Rep: Ce fel de primar vrea să fie Ştefan Câmpulungeanu în mandatul 2020-2024?

C.Şt.: Sper să fiu un primar deschis către o administraţie publică de performanţă cu decizii transparente. Un primar care la finele mandatului său să poată afirma că a făcut din comuna Lupşanu locul în care se trăieşte civilizat, cu toate condiţiile fireşti ale unei localităţi cu adevărat europene.

Rep: Care sunt proiectele prioritare pentru mandatul 2020 – 2024?

C.Şt.: Obiectivele din programul meu pot părea ambiţioase, dar printr-o proiecţie bugetară eficientă pot fi implementate următoarele proiecte cu impact pozitiv asupra comunităţii: Extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă la nivelul întregii comune; Introducerea gazelor natural în toate satele comunei; Demararea lucrărilor la reţeaua de canalizare; Finalizarea lucrărilor de asfaltare a tuturor străzilor din satele aparţinătoare comunei; Întreţinerea şi dotarea corespunzătoare a unităţilor de învăţământ; Achiziţionarea unui autobuz care să asigure transportul gratuit al elevilor de liceu la unităţile din oraşul Lehliu Gară; Sprijinirea tinerilor din comună pentru a-şi întemeia familii, inclusiv prin identificarea şi repartizarea gratuită a unor terenuri din proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale în vederea construirii de noi locuinţe; Amenajarea unui parc comunal cu locuri de joacă pentru copii; Asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale pentru colectarea modernă a deşeurilor menajere de la familiile din comună.

Rep: Care este mesajul dumneavoastră pentru locuitorii comunei Lupsanu?

C.Şt.: Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi sprijinit în demersul meu, şi în mod deosebit colegilor mei care au acceptat să candideze pe lista PSD pentru funcţiile de consilieri locali. Îi asigur că în acest mandat, alături de echipa mea, respectiv, viceprimarul Nicu Gavrilă, consilierii locali precum şi funcţionarii din aparatului de specialitate al primarului voi depune toate eforturile ca toate proiectele prezentate în platforma mea electorală să fie implementate. Nu în ultimul rând, le transmit tuturor locuitorilor, să aibă o lună de decembrie, aşa cum îşi doreşte fiecare, cu pace în suflet, sănătate şi sărbători frumoase!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide