vineri, martie 29, 2024
AcasăCOMUNITATEPrimarul Drăgulin a rămas surprins de schimbarea directorului Liceului Mihai Eminescu

Primarul Drăgulin a rămas surprins de schimbarea directorului Liceului Mihai Eminescu

- Advertisement -

Proaspăt întors din concediu, primarul Daniel Drăgulin a aflat cu surprindere că directorul Liceului Teoretic Mihai Eminescu, Constantin Mitră, a fost schimbat, declarând că nu ştia că acolo sunt nereguli.

Inspectorul general şcolar, Silviana Şestacovschi, a precizat că în cazul directorului de la Mihai Eminescu s-au descoperit o serie de deficienţe administrative, lipsa unor înregistrări în documentele şcolii şi i s-a imputat lipsa de comunicare cu Inspectoratul.

Reacţiile elevilor, foştilor elevi şi ale părinţilor au fost în favoarea menţinerii în funcţie a actualului director, iar unii chiar au făcut acuzaţii că la mijloc ar fi o decizie politică. Primarul Călăraşiului a ţinut să precizeze că nu a avut cunoştinţă de controlul efectuat de inspectorat, control care se efectuează la toate unităţile de învăţământ şi a rămas surprins de faptul că s-au descoperit atâtea nereguli.

 „Din punctul meu de vedere, ca primar, pot să spun că am avut o colaborare bună cu directorul Mitră, pe care-l apreciez în continuare, relaţia dintre Primărie şi Liceul Mihai Eminescu decurgând bine, neavând ce să-i reproşez. Ce a scos la iveală controlul ISJ, este strict legat de activitatea pedagogică. Este exclusă orice implicare a politicului în acest caz, eu personal aflând despre tot ce s-a întâmplat după ce m-am întors din concediu.”, ne-a declarat primarul municipiului Călăraşi, Daniel Drăgulin.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite