Primul proiect din regiune SUD Muntenia, pe Axa 4 a POR, a fost depus de Primăria Călăraşi

Pe 7 septembrie, Primăria Călăraşi a depus, în MySMIS – aplicaţie online creată de Ministerul Fondurilor Europene (MFE) pentru beneficiarii de fonduri europene, proiectul cu titlul „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călăraşi prin modernizarea infrastructurii căilor de rulare a transportului public local”. Proiectul a fost primul depus în Regiunea de dezvolatare Sud Muntenia pe Axa 4 a POR 2014 -2020.

Acesta este primul dintre cele 7 proiecte adresate îmbunătăţirii mobilităţii urbane în municipiu pe care Primăria le pregăteşte în vederea obţinerii finanţării lor din Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4e: Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Pentru atingerea obiectivelor şi obţinerea rezultatelor aşteptate, proiectul în valoare totală de aproximativ 9,4 milioane Euro va realiza, în 59 de luni, următoarele lucrări:

  • pe str. Prelungirea Bucureşti, cu o lungime de 2.575 m, se vor moderniza o suprafaţă carosabilă de 46.039,00 mp şi trotuare în suprafaţă de 26.960,00 mp, precum şi două benzi dedicate transportului public, pe întreaga lungime de 2.575 m;
  • pe str. Bucureşti se vor moderniza trotuare în suprafaţă de 18.928,00 mp, se vor crea piste de biciclete pe o lungime de 3.925 m şi se va moderniza o suprafaţă carosabilă de 49.842,00 mp cu două benzi dedicate transportului public pe o lungime de 1.325, iar pe o lungime de 2.600 m se va realiza o bandă dedicată transportului public.

Tronsonul IV al străzii Bucureşti (zona intersecţiei cu str. Păcii şi limita administrativă a municipiului Călăraşi – 800 m) nu este inclus pentru intervenţii în cadrul proiectului, deoarece nu se poate realiza delimitarea benzii dedicate pentru circulaţia vehiculelor de transport public, întrucât circulaţia se desfăşoară pe câte o bandă pe fiecare sens de circulaţie şi nu există o alta stradă paralelă, care să permită schimbarea regimului de circulaţie în sens unic.

Cofinanţarea UAT Municipiul Călăraşi este de 2% din valoarea totală eligibilă.

Daniel Ştefan Drăgulin, primar al municipiului Călăraşi: „Munca depusă în ultimii ani de către Direcţia de Programe şi Dezvoltare Locală, coroborată şi cu alte direcţii de specialitate din primărie, şi mă refer la cea Tehnică, Economică şi Juridică, îşi concretizează, cu paşi fermi şi cerţi, obiectivele, anume acela de a atrage cât mai mulţi bani europeni în actualul exerciţiu financiar european. Felicit echipa DPDL pentru reuşita de astăzi, Primăria Municipiului Călăraşi fiind prima reşedinţă de judeţ care a depus primul proiect pe Axa 4.1.

Este vorba, totodată, de cel mai mare proiect cu finanţare europeană  pe care municipalitatea l-a construit vreodată, urmează şi altele, importante şi valoroase în ceea ce priveşte drumul spre modernizare pe care Călăraşiul a intrat de câţiva ani. Aşteptăm evaluarea din partea ADR şi sperăm să încheiem cât mai curând contractul de finanţare pentru a putea demara licitaţia pentru modernizarea străzii Bucureşti. Cu răbdare şi înţelegere, cu atitudinea pozitivă, cu sprijinul dumneavoastră, proiectele pe care ni le-am propus vor fi realizate.”

Valentin Deculescu, administrator public: „Sunt mândru că fac parte din această echipă şi îi mulţumesc domnului primar că mi-a oferit această provocare, de a coordona Direcţia de Programe şi Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Călăraşi. Sperăm ca toate obiectivele noastre de atragere de bani europeni, pe cât mai multe  Programe Operaţionale şi Axe, să se concretizeze cu succes.

Suntem primul municipiu reşedinţă de judeţ din regiune care depune proiect pe 4.1, aşa cum am fost şi prima primărie din regiune care am depus proiect pe actualul POR. Este vorba de reabilitarea Poştei Vechi şi, pe această cale, vreau să anunţ că luni, 10 septembrie, se va semna ordinul de începere a lucrărilor.”

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Încasări de 94.500 lei la Târgul de toamnă de anul acesta din Călăraşi

În perioada 1 – 8 septembrie a.c., la Călăraşi s-a desfăşurat Târgul de toamnă sau Bâlciul, aşa cum este denumirea...

Închide