Profesorii călărășeni au protestat astăzi în fața Prefecturii. Ce au solicitat Guvernului

Profesorii călărășeni, membrii ai Federației Sidicatelor Libere din Învățământ, au prostestat astăzi, pe platoul din Prefecturii Călărași, la final prezentându-i prefectului George Iacob lista cu revendicări.

Lista a fost deschisă de solicitarea privind acordarea sporului de stres de 10% tuturor categoriilor profesionale din învățământ, în momentul de față acesta acordându-se doar cadrelor didactice.

Acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază pentru următoarele categorii de personal:

Personal didactic auxiliar;

Personalul din C.J.R.A.E. Călărași;

Personalul Casei Corpului Didactic Călărași;

Personal didactic de conducere (directori);

Personal de îndrumare și control (inspector).

Acordarea sporului de 15% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, prin modificarea regulamentului privind acordarea sporurilor.

Acordarea sporului de 15% pentru învățământul special, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitățile de învățamânt special.

Federațiile semnatare ale Acordului încheiat cu Guvernul României în data de 29 noiembrie 2018 constată că, din pacate, încă din luna ianuarie a anului 2019, o parte dintre prevederile acestui Acord sunt încălcate.

A fost încălcat punctul 5 din Acord, prin care Guvernul s-a angajat ca de la 1 septembrie 2019 sporurile, indemnizațiile și celelalte drepturi salariale care se cuvin personalului din învățământ se calculează în raport de salariul de bază.

De la 1 ianuarie 2019 ar fi trebuit ca salariul să fie majorat cu 10% pentru personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, pentru învațători, educatoare, institutori, profesorii de la clasele primare.

Potrivit aceluiași articol, tot de la 1 ianuarie 2019 ar fi trebuit să aibă loc majorarea cu 15% a salariului de bază pentru învățământul special și majorarea cu 7%-20% a salariului de bază pentru predare simultană să se calculeze tot prin raportare la salariul de bază în plată.

Punctul 6, potrivit căruia începând cu 1 ianuarie 2019 se corelează salariile de bază pentru personalul care îndeplinește funcții similare. Încondițiile în care OUG nr. 114/2018 nu modifică Legea nr. 153/2016, în sensul corelării salariilor de bază pentru personalul care îndeplinește funcții similare, este evidentă încălcarea pct.6 din Acord.

De asemenea, este încălcat și punctul 7 litera h, conform căruia, de la data de 1 septembrie 2019, cadrele didactice beneficiază, la pensionare, de 6 salarii medii brute pe economie.

Punctul 9, prin care Guvernul se angajează să plătească, până la data de 31.01.2019, sumele rezultate din sentințele judecătorești definitive până la data de 31.12.2018.

Din discuțiile purtate în ultimele zile cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale și ai Ministerului Finanțelor Publice, rezultă că sentințele judecătorești nu se vor plăti nici în luna februarie 2019, ceea ce reprezintă o altă încălcare a Acordului.

Profesorii au mai cerut elaborarea unei noi Legislații specifice învățământului, structurată în: Legea Învățământului Preuniversitar, Legea Învățământului Universitar și Statutul Personalului Didactic, legi ce vor da o nouă viziune sistemului de învățământ.

Adaptarea, modernizarea și simplificarea programelor școlare, la cerințele secolului XXI încorelație cu piața muncii. Se vor revizui programele școlare pentru ciclul primar și gimnazial și vor fi aprobate noile abordări curriculare pentru ciclul liceal.

Personalul didactic să beneficieze de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase.

„La acordarea alocației de hrană suntem păcăliți. Ni se spune că această alocație este în valoare de două salarii minime pe țară, într-un an calendaristic, dar în realitate la sfârșitul anului când se poate trage linie noi nu primim această sumă (4.160 lei).

Solicităm acordarea alocației, așa cum este stipulată,în valoare de 4.160 lei. Nemulțumirile personalului din învățământ cresc permanent și vizează numeroase probleme pe care Ministerul Educației cât și celelalte ministere cu atribuții din Guvernul României le ignoră!”, se mai arată în mesajul trasmis astăzi prefectului județului Călărași.

Nemulțumirile și revendicările personalului din învățământ vizează:

Modificarea planurilor cadru pentru Clasele pregătitoare, clasa I-a și clasa a II-a, prin suspendarea orelor de educație fizică și trecerea lor la jocuri și mișcare, care vor avea repercursiuni pentru mulți profesori de educație fizică care vor intra în restrângere de activitate.

Această modificare încalcă Legea nr. 1/2011 (Legea Învățământului) ele fiind trecute în sarcina învățătorilor care nu sunt calificați pentru această activitate. De asemenea repercursiunile vor viza și dezvoltarea fizică a tinerei generații.

Propunem, alături de asociațiile de părinți, renunțarea la această inițiativă care aduce numai deservicii sistemului de învățământ.

O altă nemulțumire vizează lipsa securității școlilor, a profesorilor și elevilor. Propunem asigurarea securității acestor instituții cu pază efectuată de instituțiile specializate.

Personalul didactic auxiliar și nedidactic este obligat să efectueze muncă suplimentară, care să acopere norme libere, fără a fi recompensat prin bani sau zile libere plătite.

Propunem stabilirea de urgență a normativelor corespunzatoare.

Modificarea concediilor pentru personalul de conducere.

Modificarea permanentă a programului Edusal cu date incorecte care conduce la împiedicarea plății salariilor în integralitate.

Reanalizarea, regândirea, redimensionarea costului standard per elev care să se încadreze în necesitățile sistemului de învățământ.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide