Programul Interreg V-A România – Bulgaria vă invită să redescoperiţi patrimoniul natural şi cultural din regiunea transfrontalieră

Programul Interreg V-A România – Bulgaria vă invită să redescoperiţi patrimoniul natural şi cultural din regiunea transfrontalieră

Regiunea transfrontalieră dintre România şi Bulgaria, zona eligibilă a Programului Interreg V-A România-Bulgaria se întinde peste 7 judeţe din România şi 8 districte din Bulgaria, în care trăiesc şi muncesc aproape 5 milioane de locuitori. Regiunea se caracterizează printr-o diversitate biologică excepţională şi prin peisaje naturale valoroase, aproape toate formele de relief marcând această regiune: dealuri, podişuri, văi, câmpii şi lunci, lacuri, fluviul Dunărea şi Marea Neagră. Programul Interreg V-A România-Bulgaria prin proiectele sale îşi propune să dezvolte turismul în zona transfrontalieră româno-bulgară, pe cursul Dunării, exploatând potenţialul natural al ariei, prin promovarea unui mediu ecologic prietenos şi sănătos pentru turişti şi populaţia din zona, în condiţiile conservării valorilor culturale şi naturale, asigurând, în acelaşi timp, dezvoltarea regională durabilă.

În cadrul acestui obiectiv al Programului, 80 de persoane din România şi Bulgaria au participat la desfăşurarea unui minimaraton cu bărci pe Dunăre, lângă oraşul Silistra, în perioada 23-24 august 2020. Evenimentul face parte din proiectul ROBG-399, “Bărcile dragonului”, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria. Începând din anul 2019, în cadrul proiectului au fost organizate 10 festivaluri cu bărcile dragonului în oraşele dunărene, 1 triatlon de bărci dragon de la Rabişa la Belogradchik şi 1 minimaraton transfrontalier în Orşova, România.

Bărcile Dragon au trecut de mult timp graniţele Chinei ca o formă interesantă de aventură pentru grupurile de turişti, iar datorită proiectului finanţat în cadrul Programului Interreg V-A România Bulgaria, sunt acum disponibile în cadrul unui nou produs turistic creat pentru creşterea atractivităţii zonei Dunării dintre România şi Bulgaria. Proiectul este implementat de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională şi Centrul de Afaceri – Vidin din Bulgaria, în calitate de Beneficiar Lider, în parteneriat cu Patronatul Local al Întreprinderilor Mici si Mijlocii (PLIMM) Calafat din Romania şi Asociaţia Consult-Group din Bulgaria.

Pentru a afla mai multe informaţii despre Programul Interreg V-A România-Bulgaria, despre evenimentele viitoare, dar şi despre proiectele finanţate, vă invităm să accesaţi pagina de internet www.interregrobg.eu.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide