PSD Călărași va avea, pentru prima oară în istoria sa, o femeie candidat la Senat – Roxana Pațurcă

Comitetul Executiv Național al PSD, desfășurat săptămâna aceasta la Palatul Parlamentului, a decis ordinea pe listele pentru Senat și Camera Deputaților la PSD Călărași. Pentru prima dată în istoria organizației județene a PSD Călărași, o femeie, Roxana Natalia Pațurcă, va candida pentru funcția de senator de pe locul 1. Mulți ani această funcție a fost ocupată doar de Doru Ioan Tărăcilă.

La mijlocul acestei săptămâni, candidații social democrați au apărut în fața presei pentru a se prezenta. Alături de Roxana Pațurcă, Marius Dulce, Iulian Iacomi, Sorin Vrăjitoru și directorul de campanie Ciprian Pandea a participat și Eugen Nicolicea, candidatul PSD Călărași pentru funcția de deputat. Eugen Nicolicea este unul dintre cei mai longevivi parlamentari din România având la activ 6 mandate de deputat. Ultimul l-a obținut în județul Buzău. Acesta a mai deținut și funcția de ministru pentru relația cu Parlamentul.

Creditată de centru pentru a deschide lista la Senat, Roxana Pațurcă a promis o campanie civilizată, decentă, fără a intra în unele dispute cu contracandidații.

„Sunt onorată, am încredere în forțele mele proprii, în echipa pe care o reprezint, și cu siguranță vom găsi puterea să ne canalizăm energia, forța și determinarea să reușim să avem la Călărași un senator, femeie în cazul acesta și doi deputați.”, a mai spus aceasta.

La rândul său, Eugen Nicolicea a declarat că a sosit la Călărași pentru a ajuta județul prin prisma experienței de 24 de ani de parlamentar, timp în care a fost de opt ori vicepreședinte al Camerei Deputaților.

„Cu privire la candidatura mea în județul Călărași, experiența mea de 24 de ani, am îndeplinit funcția de vicepreședinte al camerei de opt ori, am fost secretar, chestor, președinte al mai multor comisii, nu cred că mai există altcineva cu o asemenea experiență, iar șefii de la PSD ținut cont de acest lucru când au luat aceaastă decizie.

Determinant pentru alegerea acestui județ a fost și evenimentul tragic, organizația a rămas fără președintele pe care îl regretăm cu toții și s-a sperat ca prin desemnarea cuiva care are o anumită forță să tragă lista și, de asemenea, să se arate grija pe care o are PSD-ul pentru organizația de aici. Ideea că doar localnicii pot fi parlamentari și pot reprezenta mai bine este greșită pentru că în Constituție se spune că deputații sunt reprezentanții poporului nu sunt reprezentanții unui anume județ.

Ca să vă dați seama că am dreptate, dacă ar fi reprezentanții doar ai unui anumit județ atunci ar fi alegeri locale nu ar mai fi parlamentare și de asemenea am avea deputați cu mai multă sau mai puțină forță în funcție de județul respectiv. Adică un județ cu o pondere economică și o populație mai mică, deputatul respectiv ar avea o forță mai mică în comparație cu deputații de București sau Prahova, de exemplu. Deci, ideea că reprezinți doar județul tău este falsă.

(…) Eu nu sunt dintre cei care au fost desemnați să își aleagă mereu județele, am avut 5 mandate în același loc și cu totul excepțional am fost desemnat aici (n.r. în jud. Călărași) asta dovedind grija conducerii centrale pentru organizația și pentru județul dvs.

În ceea ce privește susținerea intereselor locale, întotdeauna am făcut acest lucru, și cu experiența și cu cunoașterea anumitor persoane, pentru că de multe ori lucrurile se rezolvă prin cunoștințe personale, dacă te-ai apropiat în decursul vremii de anumite funcții altfel ai intrarea în zona respectivă.

Eu vă declar de pe acum că interesele locale ale locuitorilor le voi duce la îndeplinire luând legătura cu toți aleșii locali, primari, președinte, consilieri județeni și locali pentru că toți senatorii și deputații din județul Călărași au obligația să sprijine interesele județului. Acest lucru se face prin intermediului administrației locale, aleasă tot de călărășeni și prin urmare, dacă nu există o îmbinare între aleșii locali și parlamentari, județul suferă.

După alegeri trebuie ca toți parlamentarii să lase la o parte apartenența politică și vadă un singur scop – binele județelui.”, a afirmat Nicolicea.

Senat:

1. Roxana Natalia Pațurcă

2. Marius Dulce

3. Denisa Ciulinaru

4. Nicolae Râjnoveanu

Camera Deputaților:

1. Eugen Nicolicea

2. Iulian Iacomi

3. Sorin Vrăjitoru

4. George Chiriță

5. Gheorghe Stoian

6. Călin Petre Alexandru

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide