Răzvan Meseșanu și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte și din PSD

După 18 ani petrecuți în Organizația Județeană a PSD Călărași, timp în care a deținut funcții de consilier local sau județean, viceprimar al municipiului Călărași sau inspector șef al ITM Călărași, Răzvan Meseșeanu a demisionat din funcția de vicepreședinte dar și din PSD.

Motivele, aceleași cu ale celorlalți doi demisionari de săptămâna trecută din Consiliul Local Călărași, Alexandru Chiriță și Denisa Ciulinaru, atitudinea noii conduceri a organizației și lipsa de coeziune și colaborare a acesteia cu toți membri de partid.

Meseșeanu a declarat astăzi că președintele Iulian Iacomi i-a comunicat, înaintea Conferinței Județene Extraordinare de alegeri, acolo unde Meseșeanu a fost ales vicepreședinte, că nu îl consideră compatibil cu funcția respectivă și cu noua echipă.

Astfel, în atari condiții, Răzvan Meseșeanu a decis să demisioneze. Acesta a afirmat că este un moment dificil pentru el, și nu a luat încă nicio hotărâre privind viitorul său politic, dar nu exclude înscrierea într-o altă formațiune.

„Fac acest gest cu tristeţe şi după o lungă perioadă de gândire. N-am putut trece peste anumite atitudini care au intrat în conflict cu principiile mele de viaţă, cu viziunea mea despre unde trebuie să  opreşti compromisurile în politică.

Ipocrizia, refuzul de a recunoaşte greşelile, nemaivorbind de încercarea de a le şi elimina, părerea contrară interlocutorului ca dovadă a adversităţii ce i-ai purta-o acestuia, oameni potriviţi pe locuri nepotrivite, sunt elemente care m-au determinat la semnalul de azi.

Până la un punct s-ar putea spune că am fost părtaş la ele; da, aşa este. Nu mă pot dezice de partidul care mi-a oferit susţinere pentru o serie de funcţii în administraţie şi nici nu încerc s-o fac; spun doar că sunt oameni în acest partid care luptă de prea mult timp în interior, încercând, fiecare după pregătire, experienţă să arate că se mai şi greşeşte; în acest moment apare puroiul politicii româneşti: se încearcă ori marginalizarea individului, ori excluderea sa.

Nu suportăm să auzim şi să acceptăm şi alte păreri decât ale noastre. Când se va remedia acest aspect, societatea se va însănătoşi. Dacă formulezi ideile în afară, eşti contra partidului, ai fraternizat cu adversarul şi tot aşa…

Nu accept să mai intru în aceeaşi “oală” cu toţi cei care gafează, însă mă voi mândri că am fost coleg cu toţi cei care au suportat. Iar pe aceştia din urmă îi îndemn să se gândească bine dacă merită s-o mai facă! Sunt pregătit însă, să răspund pentru ale mele!

Am încercat să fiu un mesager mai curajos al celor care gândesc la fel ca mine, dar, din anumite motive, nu au avut cum să îşi exprime opiniile. Cei care mă cunosc ştiu că nu mint şi că nu confund recunoştinţa cu slugărnicia. Membrii simpli, cei care aleargă pe străzi în campanii şi-i fac”mari” pe exponenţii politici-de la toate partidele-sunt, încă, masă de manevră.

Mi-ar plăcea să fie respectaţi, ascultaţi şi să li se încerce rezolvarea problemelor în perioada de 4 ani dintre alegeri şi nu să li se mimeze prietenia cu o lună-două înainte de campanie.

Probabil voi fi atacat de către aceia care se simt vizaţi de reproşurile mele, interne sau publice, actuale sau foste. Voi milita însă pentru valorile în care cred sub o altă formă.

Le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit, care mi-au fost alături şi care au înţeles că am fost tot timpul o voce a celor care consideră că trebuie să existe o limită în toate. Chiar şi în politică, sau mai ales în politică!”, este declarația lui Răzvan Meseșanu.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide