Scandal între trei bărbați din Radovanu! Unul dintre ei a scos pistolul și a tras

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au reținut doi bărbați din radovanu, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul armelor.

La data de 9 iunie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au probat activitatea infracțională a doi bărbați, din comuna Radovanu, județul Călărași.

În fapt s-a stabilit că între trei bărbați a izbucnit un conflict spontan, iar unul dintre aceștia ar fi executat un foc în plan vertical cu o armă neletală, cu scopul de a-i liniști pe ceilalți doi.

Ca urmare a verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că aceștia nu sunt autorizați să dețină arme letale sau neletale, fapt pentru care au procedat la ridicarea armei în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, s-a stabilit faptul că pistolul a fost achiziționat din Italia și ulterior  transportat în România, fără a fi prezentat organelor vamale de control.

Doi bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „Nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, „Uzul de armă fără drept” și ”Contrabandă calificată”.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide