Se simte lipsa lui Halcă

Sorin Anghel. În această iarnă, CSM Călăraşi l-a pierdut pe Iulian Halcă. Internaţionalul de tineret se afla în proprietatea celor de la HCM Constanţa şi a evoluat sub formă de împrumut la formaţia antrenată de către Sabin Dacău.

La sfârşitul anului trecut, gruparea de pe Litoral a luat decizia de a-l trimite pe Halcă la Poli Timişoara, echipă ce evoluează pe prima scenă a handbalului românesc. Acest lucru nu le-a picat deloc bine celor de la CSM Călăraşi. Directorul Dumitru Chirilă, despre a cărui înlocuire se discută în aceste zile, a intrat în depresie, în vreme ce antrenorul Sabin Dacău a început să caute cu disperare un stângaci. Şi se pare că l-a găsit.

„Se pregăteşte cu noi acum un jucător mai bun decât Halcă. Este tot un stângaci. Sper că săptămâna viitoare să îi rezolvăm transferul şi să ne bazăm pe el încă din prima etapă a returului”, a precizat Sabin Dacau.

Week-end-ul trecut, formaţia călărăşeană a susţinut un meci amical, în deplasare, împotriva celor de la CSM Ploieşti. Prahovenii s-au impus cu scorul de 28-25, dar antrenorul Sabin Dacau s-a arătat mulţumit de jocul elevilor săi.

„Am jucat împotriva unui adversar puternic, care evoluează în Liga Naţională. Pe noi nu ne-a interesat rezultatul, ci jocul echipei. Se simte lipsa lui Halcă, dar băieţii s-au mişcat foarte bine. Lokodi şi-a revenit cu pregătirea fizică, s-a integrat bine în grup, dar la Ploieşti a evoluat sub aşteptări. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Poate că a prins o zi mai proastă”, a declarat Dacău.

La sfârşitul acestei săptămâni, CSM Ploieşti va ajunge la Călăraşi pentru două jocuri amicale contra formaţiei călărăşene. Primul este programat vineri, de la ora 18:00, iar cel de-al doilea sâmbătă, de la ora 11:00.

Administraţia locală călărăşeană intenţionează ca din returul acestui campionat, la toate evenimentele ce se vor desfăşura la Sala Polivalentă să se plătească un bilet de intrare în valoare de 5 lei pentru fiecare persoană. Scopul este acela de a conştientiza publicul asupra importanţei spectacolului sportiv. În momentul în care primeşti totul gratis, ai tentaţia să-l tratezi cu dispreţ pe cel care munceşte pentru tine. Această măsură nu se va aplica doar la Călăraşi, ci vine ca o propunere a Guvernului Ponta 2. Nouă putere intenţionează să aloce fonduri către comunităţile locale în funcţie de banii pe care structurile sportive îi generează din alte surse decât cele bugetare. Judeţul Călăraşi este unul dintre puţinele judeţe în care evenimentele sportive sunt oferite gratuit publicului larg. În Suceava, Covasna, Dâmboviţa, Maramureş sau Bihor, se plăteşte intrare chiar şi la meciurile din Liga a 3-a de fotbal.

1 Comentariu

  1. popescu
    31 ianuarie 2013 - 09:34

    D-le ziarist dacă cuva crezi ca o echipa a stat sau sta in acest sportiv Halca te înșeli amarnic? Ce rezultate are in handbal? Ii faci un deserviciu și-l pui într-o lumina proasta. Informeazate când aduci argumente( te faci de ras)mai suntem in Calarasi si cunoscatori de handbal. Bravo lui ptr, ce joaca, dar sal nu-l ridici in slavi ca lucrurile nu stau asa.Jocul de handbal știu ca e un joc de echipa !!!!

    Raspunde

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide