Senator Răducu Filipescu: Un rezultat bun la Europarlamentare va consolida poziția partidului pentru viitoarele alegeri

Partidul Național Liberal va prezenta publicului lista candidaților pentru alegerile europarlamentare în luna februarie, estimează senatorul liberal Răducu Filipescu.

Acesta s-a arătat încântat de faptul că pe un loc eligibil va fi prezent fostul deputat de Călărași, liberalul Dan Motreanu. Senatorul mai spune că încă nu s-a luat o decizie care să privească rezultatul așteptat la alegerile din luna mai, dar apreciază că un scor electoral sub cel din 2014 nu poate fi acceptat.

„Vom stabili cota pe care trebuie să o atingem. În orice, eu zic că nu trebuie să intrăm sub procentul din 2014. Atunci am avut 35%, am fost singura organizație din țară care a bătut PSD. Cu 35%, atunci ne-am situat pe primul loc. Acum condițiile s-au schimbat, nu mai e ca atunci. Eu spun că 35% ar fi un procent minim pe care noi să-l atingem.”, este de părere Filipescu.

Senatorul Filipescu estimează că PNL ar avea, în momentul de față, aproximativ 30-32% din intenția de vot a electoratului, la nivel național.

Parlamentarul liberal crede că o bună organizare și mobilizarea tuturor liberalilor din județul Călărași poate aduce, din nou, un rezultat cu care PNL să se mândrească la nivel național.

Acesta speră ca primarii PNL din județul Călărași să se mobilizeze pentru o bună organizare a campaniei electorale pentru Europarlamentare, explicând că un rezultat bun la această rundă de alegeri nu va face decât să consolideze influența politică a partidului, cu consecințe pozitive inclusiv în alegerile locale de anul viitor.

În perspectiva apropierii confruntării politice ce va avea loc în alegerile europarlamentare, senatorul Răducu Filipescu a făcut un apel la nevoia de unitate în cadrul partidului, explicând că renunțarea la unele orgolii personale de dragul interesului partidului este mai mult decât necesară.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide