Senator Roxana Pațurcă: „Vă mai întreb o dată, domnule Cîțu: unde merg banii pe care îi împrumutați?”

Luna ianuarie a reprezentat un alt record negativ pentru România – ministrul liberal Cîțu a împrumutat 20 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă de 8 ori mai mult decât media lunară a împrumuturilor pe care le făcea guvernul PSD.

Rețineți: în doar o lună, ministrul Cîțu a împrumutat România cât pentru 8 luni!

Statisticile ne arată că pentru fiecare leu împrumutat de PSD s-au produs 2,8 lei, România aflîndu-se în ultimii 3 ani consecutiv pe o creștere economică ce a permis și creșterea veniturilor populației. Creșterea economică generată de PSD a crescut puterea de cumpărare a românilor și a oferit un avans semnificativ industriei.

Comparativ, PNL îngroapă România în datorii, banii împrumutați nefiind direcționați către investiții, creșterea economiei sau creșterea puterii de cumpărare. Astfel:

– în guvernarea PNL cursul valutar s-a prăbușit, atât moneda euro, cât și dolarul american înregistrând maxime istorice în raport cu moneda națională. Cursul valutar este de aproape 4,8 lei pentru un euro, iar specialiștii avertizează că se va ajunge la o rată de schimb de 5 lei pentru euro!

– în guvernarea PNL economia a frânat brusc, cifrele pentru luna ianuarie în ceea ce privește comenzile industriale înregistrând un regres semnificativ, de 29%!

– în guvernarea PNL inflația a erodat considerabil puterea de cumpărare a românilor!

– în guvernarea PNL, brusc, deficitul bugetar a explodat!

Ca o concluzie, în guvernarea PNL tot ceea ce s-a ”realizat” au fost împrumuturile masive și necugetate care au îndatorat țara cât pentru un an întreg. Pe de altă parte, investițiile au fost stopate, lucrările de infrastructură oprite, bani de pensii și salarii nu se mai găsesc, iar copiii trebuie să aștepte majorarea alocațiilor întrucât domnul ministru Cîțu nu mai știe pentru ce a împrumutat zecile de miliarde și ce a făcut cu ei!

Vă mai întreb o dată, domnule Cîțu: unde merg banii pe care îi împrumutați?

Întrucât ministrul Cîțu a declarat că refuză să se prezinte în Parlament pentru a da explicații pentru sumele împrumutate, iar moțiunea simplă de cenzură împotriva sa nu a produs efect, premierul Ludovic Orban refuzând să îl demită, singura modalitate de a scăpa de guvernarea liberală este trecerea moțiunii de cenzură împotriva guvernului în Parlament. Ultimele calcule ne arată că PSD are majoritatea necesară și că guvernul PNL va fi trimis acasă în perioada imediat următoare.

Președinte executiv al PSD Călărăși
Senator Roxana-Natalia Pațurcă

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide