Slobozia a învins Agricola cu 4-1, dar prima repriză s-a încheiat la egalitate!

Mircea Brânduşă. CSM Slobozia a câstigat pentru al doilea an consecutiv la Borcea, după ce s-a impus categoric în faţa Agricolei, scor 4-1. Sâmbătă, stadionul din Borcea a fost gazda unui meci extrem de spectaculos, în care jucătorii lui Costel Enache s-au distrat cu apărarea elevilor antrenaţi de Virgil Niţoi. Prima repriză a fost una echilibrată, insă ialomiţenii s-au dezlăntuit după pauză, au marcat de trei ori, iar trupa lui Niţoi nu a mai contat.

Pe o vreme călduroasă, circa 400 de spectatori au luat loc în tribunele stadionului din Borcea, pentru a urmări jocul din Liga 3, disputat de Agricola împotriva CSM Slobozia. Miza acestui meci şi-a pus amprenta asupra vitezei şi parţial asupra calităţii jocului. Cu toate acestea „cocargenii” au văzut şi faze de fotbal de calitate. Evident, la acest capitol, jucătorii ialomiţeni au fost în prim plan, dar la spectacol au contribuit şi fotbaliştii gazdă care au jucat în multe momente ale meciului, mai ales în prim parte, de la egal la egal cu valoroasa echipă din Slobozia. Jocul a început în nota de dominare a grupării din Borcea care s-a instalat în terenul oaspeţilor de la primul fluier al arbitrului Ilie Ionuţ. Drept urmare, după o primă ocazie ratată de Alexandru, şut pe lângă bară în minutul 2, acelaşi jucător a deschis scorul în minutul 7 cu un şut plasat peste portarul Călinoiu. Dar Slobozia nu se sperie, iese la joc şi, după o lovitură liberă executată de Bălan în minutul 41, egalează prin Bucă. Atacantul ialomiţean a profitat de o nesincronizare a fundaşilor centrali, Grigore şi Stângă, şi a marcat cu capul, puternic sub transversală. Până la pauză nu s-a mai marcat, dar am putut admira eleganţa şi precizia paselor lui Toma, şerpuirile şi ocaziile lui Marian Şerban, tehnica şi viteza lui Răducă şi reflexele lui Vreme, care a scos de lângă bară şi de la vinclu şuturile lui Teodorescu. În dreptul Agricolei putem trece şi cele câteva acţiuni ofensive purtate de cuplul Ghinea – Spătaru, nesusţinute, din păcate, de ceilalţi coechipieri. După pauză ialomiţenii şi-au respectat statutul de echipă de top din liga a treia şi au trecut în avantaj în minutul 48, în urma unei greşeli nepermise a lui Stângă, care practic s-a dat la o parte din calea lui Bucă, care înscrie nestingherit, aducând avantaj pe tabelă în dreptul echipei sale. Ibrian şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor în minutul 64, cînd a reluat cu capul, singur din centrul careului la colţul lung, în urma unui corner executat de Toma. În continuare, oaspeţii se joacă cu ocaziile de gol. În minutul 79 însă, Bucă pătrunde pe partea dreaptă în careul gazdelor, şutează din unghi nimerind rădăcina barei din stânga portarului gazdelor. Finalul a aparţinut tot oaspeţilor care a mai înscris o dată prin Teodorescu în min. 82, după ce în prealabil Vreme respinge nefericit în faţă „racheta aer sol” a lui Răducă. Agricola a avut două situaţii bune de a marca în această parte a doua a jocului, dar Cazacu a trimis în zid lovitura liberă de la 18 metri iar şutul lui Ilie a fost reţinut lângă bară de Călinoiu. Una peste alta, un meci plăcut oferit de ambele echipe. Dacă Slobozia a etalat jocul pe care îl aşteptam, jucătorii Agricolei au evoluat uneori destul de timoraţi, lipsiţi de condiţie fizică după min. 60 şi inexplicabil, speriaţi parcă de valoarea adversarului. Dar, au avut momente în prima repriză în care, graţie unui joc mai avântat, nu s-a văzut nicio diferenţă între cele două echipe.

AGRICOLA BORCEA: Vreme (82 Ungur), Moise, Burcea (72 Ilie), Zaina, Alexandru, Grigore, Nedelcu, Cristil, Cazacu, Spătaru, Stângă.

Antrenor: Niţoi Virgil

CSM SLOBOZIA: Călinoiu, Ghinea, Toma, Suciu, Ibrian, Chebac, Răducă, Milotin ( 61 Năstase ), Bucă ( 83 Topor ), Şerban ( 67 Teodorescu ), Bălan ( 75 Ene ). Antrenor: Costel Enache

Arbitrii: Ilie Ionuţ – Alex. Murariu – Alex. Palcău. Toţi, Bucureşti

Observator FRF Arbitrii: Liviu Seceanu, Galaţi.

Observator FRF Joc : Crăciun Romel, Giurgiu.

 

 

Virgil Niţoi, antrenor Agricola Borcea: „Trecem printr-un moment care este total nefavorabil echipei. Sigur că, după această primă parte a campionatului, a apărut o oboseală în rândul jucătorilor datorită faptului că noi am început foarte târziu pregătirea fizică. Acest aspect ar fi una dintre explicaţiile eşecului de azi cu Slobozia. Mie foarte greu să spun ceva acum la cald, dar sigur avem o problemă cu reintrarea în joc după pauză, şi în special după minutul 60. Constat că s-a repetat în ultimile 4 jocuri, cu Tunari , Rapid, Afumaţi şi inexplicabil pentru mine, şi azi. La meciul de azi am avut o primă repriză bună, cu un start fulminant, am înscris relativ repede, am ratat desprinderea, iar pe final, datorită unei relaxări, ne-am văzut egalaţi. După pauză a intervenit aceea deconcentrare rapidă din partea jucătorilor. Încă nu pot să descifrez această situaţie. Cu privire la adversar, am întâlnit o echipă bună. Nu pot să spun că ne-am făcut de râs. Ne-am ridicat la un moment dat la nivelul lor. În special în prima repriză. În a doua parte a intervenit mentalul jucătorilor, o situaţie jenantă pentru o echipă de liga 3. Din nefericire ne trage în jos uzajul jucătorilor, pentru că lotul este subţire din punct de vedere valoric şi mă văd nevoit să folosesc etapă de etapă aceeaşi jucători. Noi acum trebuie să ne gândim la următorele 2 etape în care vom întâlni adversari accesibili, Modelu în deplasare şi Cernavodă acasă, şi trebuie să luăm cele 6 puncte, pentru că altfel campionatul va deveni foarte greu, ţinând cont că în ultima etapă vom juca afară, la Progresul Ştefăneşti, o echipă harnică, bătăioasă, care cedează greu puncte pe teren propriu. Vreau să precizez că nu îmi este frică de nicio echipă din seria asta, le-am văzut pe toate la lucru. Cu aceste 6 puncte, cu o primenire a lotului, care este primordială, se impune aducerea unui fundaş central, a unui mijlocaş şi a unui atacant, şi cu o pregătire sănătoasă în pauza de iarnă, vom aborda altfel returul campionatului. Sper să avem o evoluţie bună prin care să ne realizăm obiectivele propuse: rămânerea în liga 3 cu o clasare în primel 6 locuri. Mulţumesc domnului primar Nedelcu, pentru sprijinul acordat, salariile sunt la zi, ne asigură 3 antrenamente pe săptămână în Bucureşti, astfel că pentru lipsa rezultatelor ar trebui să ne reproşeze dumnealui nouă. Pentru că noi nu avem ce! Tot ce pot să îi spun acum este faptul că voi face tot ce depinde de mine ca această echipă, Agricola Borcea, să evolueze şi la anul în Liga a 3-a!”

 

 

Costel Enache, antrenor CSM Slobozia: Am obţinut o victorie muncită, în care ne-au trebuit 45 de minute să ne dăm seama că adversarul trebuie tratat la modul cel mai serios. A fost o primă repriză slabă din partea noastră. Important este faptul că în repriza a doua băieţii şi-au dat seama ce au de făcut, iar la finalul celor 90 de minute am câştigat cele trei puncte puse în joc. Sincer, mă aşteptam la o victorie la Borcea, întrucât toată săptămâna le-am transmis jucătorilor mei că va fi un joc foarte greu, că vom întâlni o echipă care pe faza ofensivă se desfăşoară şi joacă bine, în schimb au mari probleme în apărare, fapt pentru care am speculat orice greşeală de marcaj. Nu mă aşteptam însă la o diferenţă atât de mare de scor. Este o victorie de moral, pentru etapa viitoare, când vom întâlni Rapidul, chiar la noi, la Slobozia. O victorie care ne menţine în cursa pentru primul loc, care asigură promovarea în liga 2. Le doresc adversarilor noştriide azi, şanse de victorie în etapele următoare!”

 

 

Aniel Theodor Nedelcu Paţurcă, primar comuna Borcea: „Trebuie să recunoaştem că azi am întâlnit o echipă mult mai bună ca noi, o echipă fruntaşă a clasamentului.Nu întâmplător se află pe locul 2 în clasamentul la zi. O echipă care se bate la promovare în Liga 2, iar noi să ne salvăm de la retrogradare. În prima repriză ne-am ridicat la nivelul adversarului, însă, din păcate, din min. 60, din cauza lipsei pregătirii fizice a jucătorilor noştri şi a diferenţei de valoare dintre cele două echipe, am înregistrat acest rezultat de 1-4. O înfrângere care ne doare şi care explică anumite aspecte din sânul echipei noastre. Sper că lucrurile vor evolua pozitiv etapa următoare, când vom merge la Modelu să ne batem de la egal la egal şi să obţinem victoria. Urmează apoi jocul de acasă cu Cernavodă, la finalul căruia nu concep decât victoria. Obiectivul nostru este menţinerea în Liga 3, undeva la mijlocul clasamentului. Pentru realizarea acestui obiectiv, în pauza competiţională vom remania lotul şi vom face o pregătire de iarnă foarte bună. În retur, Agricola Borcea va arăta altfel, va fi o echipă de temut pentru orice adversar. Deocamdată,ne situăm pe locul 7, un loc meritoriu pentru comuna noastră, pentru valoarea noastră! Ţinând cont de componenţa seriei, în care evoluează echipe ale unor oraşe cu bugete mult mai mari ca ale comunei Borcea! Nu mai zic de Rapid, 1 milion euro!”

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide