Standardul de certificare a managementului forestier al Romsilva reconfirmat de auditori

Auditorii internaţionali aparţinând organismului Soil Association confirmă menţinerea certificării managementului forestier pentru pădurile proprietate publică a statului administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.

Astfel, în perioada ianuarie – mai a.c., Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a fost auditată, prin mai multe misiuni în teren, de specialiştii organismului de certificare care au constatat îndeplinirea cu rezultate foarte bune a tuturor cerinţelor acestor standarde.

În cadrul auditului, am urmărit respectarea aspectelor legislative naţionale şi internaţionale, la care România este parte semnatară, dar şi modul în care sunt identificate şi menţinute elementele de biodiversitate prin implicarea comunităţilor locale şi a altor factori interesaţi. Rezultatele au fost unele pozitive, iar recomandarea echipei de audit a fost aceea de menţinere a certificatului pentru management forestier”, au specificat Janette McKay şi Marius Turtică, auditori Soil Association.

De la începutul acestui an, procesul de certificare la standarde internaţionale a fost extins la ocoalele silvice Ulmeni, Sighetu Marmaţiei şi Şomcuta Mare din cadrul Direcţiei Silvice Maramureş, pentru o suprafaţă cumulată de peste 16.000 hectare.

Astfel, suprafaţa pădurilor proprietate publică a statului care deţine certificarea managementului forestier la standarde internaţionale a crescut la 2.485.912 hectare, ceea ce reprezintă 79,5% din suprafaţa pădurilor de stat administrate de Romsilva.

Certificarea managementului forestier la standarde internaţionale reprezintă garanţia că pădurile administrate sunt gestionate durabil, conform celor mai stricte standarde şi norme din silvicultură. De asemenea, certificarea oferă siguranţa că lemnul are o provenienţă certă şi legală.

Organismul internaţional de certificare verifică anual, în teren, respectarea cerinţelor specifice standardului de certificare.

Primele demersuri pentru certificarea managementului forestier la standarde internaţionale au fost iniţiate de Romsilva în urmă cu 19 ani, suprafaţa pădurilor certificate crescând, în timp, de la 1 milion de hectare în anul 2004, la 2,48 milioane de hectare în prezent.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului şi 22 de parcuri naţionale şi naturale cu o suprafaţă de aproximativ 850 de mii de hectare.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide