Străzile Cornişei şi Progresul întră în reparaţie capitală

Primăria Municipiului Călărași continuă anul acesta modernizarea infrastructurii rutiere din reședința de județ, printre principalele obiective de investiții aflându-se și lucrările ample de modernizare a străzilor Cornișei și Progresul, a străzilor ce fac legătura între cele două artere importante de circulație, precum și a locurilor de parcare din zonă.

Astfel, în cadrul contractului nr. 26230/12.06.2015, având ca obiect ”Proiectare și execuție modernizare str. Cornișei și str. Progresul”, se au în vedere lucrări pe tronsonul Bd. Nicolae Titulescu-Str. Gheorghe Lazăr al străzii Cornișei, pe tronsonul Bd. Cuza Vodă-Str. Eroilor al străzii Progresul, precum și pe străzile Gheorghe Lazăr, Tudor Vladimirescu și Dorobanți.

Pe strada Cornișei, pe tronsonul menționat, având o lungime de 826 ml, se au în vedere realizarea infrastructurii și suprastructurii străzii, realizarea trotuarelor și a spațiilor verzi, asigurarea scurgerii apelor la canalizarea existentă, taluzarea malului și amenajarea de parcări, soluțiile de proiectare constând în  mixtură asfaltică de 5 cm cu geogrilă, beton de ciment de 20 cm grosime și balast de 15 cm. Suprafața totală de îmbrăcăminți asfaltice va fi de 5.563 mp, urmând a fi reabilitați 1.571 mp de parcări, 3.395 mp de trotuare și 210 mp de străzi laterale.

Pe strada Progresul, pe tronsonul menționat, cu o lungime de 738 ml, se are în vedere realizarea infrastructurii și suprastructurii străzii, realizarea trotuarelor și a spațiilor verzi, asigurarea scurgerii apelor la canalizarea existentă, soluțiile de proiectare constând în  mixtură asfaltică de 5 cm cu geogrilă, beton de ciment de 18 cm grosime și balast de 18 cm. Suprafața totală de îmbrăcăminți asfaltice va fi de 5.616 mp, urmând a fi reabilitați 1.571 mp de parcări, 3.920 mp de trotuare, 1.300 mp de spații verzi și 2095 mp de străzi laterale (menționate anterior).

Lucrările sunt prevăzute a demara în această lună, fiind adjudecate, prin procedura de cerere de oferte, de firma lider SC GRAND CONSTRUCT UTILAJE SRL București, contractul de proiectare și execuție având o valoare de 2.320.793 lei fără TVA. Durata de execuție este de 24 de luni.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide