Până la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, modernizarea Bazarului Big va fi finalizată, a anunţat primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce. Investiţia este estimată la peste 53 de miliarde de

Două obiective destinate comerțului călărășean vor fi reconstruite în acest an, iar un altul va fi modernizat și reabilitat! Este vorba de Piața Centrală, Bazar Big și Hala de Legume-Fructe Orizont. Pentru cele
Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a avut miercuri, 18 februarie, o întâlnire cu cei care își desfășoară activitatea în Bazarul Big și care este posibil ca în acest an
Rodica Zaharia. În bugetul Primăriei Călăraşi pe anul 2014 au fost alocate sume pentru modernizarea pieţelor din municipiu şi a Bazarului Big din zona Orizont. Primarul Daniel Ştefan Drăgulin a