Joi, 26 noiembrie, Consiliul Județean Călărași s-a întrunit în prima ședință ordinară a actualului mandat. Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal vor face, începând cu acest mandat, comunicări cu privire
Joi, 26 noiembrie, Consiliul Județean Călărași s-a întrunit în prima ședință ordinară a actualului mandat. Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal vor face, începând cu acest mandat, comunicări cu privire
Valentin Barbu, președintele interimar al Consiliului Județean Călărași, a fost nevoit să sesizeze poliția astăzi, în jurul orei 9.00, deoarece în biroul președintelui Consiliului Județean se afla Vasile Iliuță, cel
După trei încercări eșuate de convocare a unei ședințe extraordinare a CJ Călărași, din cauza absenței premeditate a consilierilor județeni PSD, nici a patra oară, vineri 12 septembrie a.c., ședința nu
Ambulatoriul eva fi dotat de Consiliul Județean Călărași, prin proiectul europeran „Dotarea Infrastructurii Ambulatoriului Spitalului Județean Călărași”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. În prima etapă de livrare sunt incluse
Consiliul Județean Călărași efectuează, în această perioadă, lucrări de modernizare prin asfaltare pe mai multe drumuri județene din județul Călărași. Banii au fost alocați din bugetul propriu al Județului Călărași.
Joi dimineaţă a fost a fost montat primul stâlp al instalaţiei de nocturnă, adusă în urmă cu un an din Giuleşti, în incinta Complexului Sportiv Dunărea, anunţă reprezentanţii Consiliului Judeţean
Prin hotărârea Consiliului Județean Călărași a fost aprobată achiziționarea a 9.000 de măști chirurgicale, în limita sumei de 35.000 lei, parohiilor de pe teritoriul județului nostru. Repartizarea materialelor de protecție
Astăzi, 9 aprilie, 12 locuinţe destinate închirierii, pentru tinerii specialiști din domeniul sănătăţii din municipiul Călărași au fost recepționate de ANL și Consiliul Județean Călărași. Locuințele (6 apartamente cu două
Testele rapide au fost cumpărate de către Consiliul Județean Călărași și de mâine va fi testat TOT personalul medical și auxiliar al Spitalelor TBC, JUDEȚEAN și Săpunari, cât și pacienții
În ședința Consiliului Județean Călărași de astăzi s-a luat decizia achiziționării de echipamente destinate crizei cauzate de virusul COVID-19. Printre altele se va achiziționa și un Laborator Modular pentru Testări
Consiliul Judeţean Călăraşi, IJJ Călăraşi „General de brigadă BARBU PÂRÂIANU”, IPJ Călăraşi şi ISU „BARBU ŞTIRBEI” al Judeţului Călăraşi vor încheia un Protocol de asociere în scopul luării măsurilor de
Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, a participat la ședința ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Evenimentul, organizat în sala de ședințe a Consiliului Județean Teleorman, a avut
Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a anunțat că au fost începute demersurile, împreună cu Primăria Călăraşi, și cu reprezentanții Ministerului de Interne, pentru construirea unui heliport, în parcarea din fața
Joi, 20 februarie, pe ordinea de zi a Consiliului Județean Călărași, se va afla și proiectul de buget pe anul 2020. Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a anunțat ieri în
Blocul ANL dedicat specialiștilor în domeniul sănătății, în linie dreaptă către finalizare. Ansamblul de locuințe, ridicat de Agenția Națională pentru Locuințe, în incinta fostei unități militare de pe strada Independenței,