Tarifele pentru colectarea deșeurilor de la populație și societăți comerciale se vor majora

Operatorul de salubritate din municipiul Călărași, S.C. URBAN S.A. – Sucursala Călărași, a depus o solicitare către Primăria Municipiului de majorare a tarifelor practicate către utilizatori. Astfel, executivul Primăriei va supune aprobării creșterea acestor tarife în ședința de consiliu local din 30 ianuarie a.c.

S.C.URBAN S.A. Râmnicu Vâlcea – Sucursala Călăraşi îşi desfăşoară activitatea în municipiul Călăraşi începând cu luna noiembrie 2007, ca urmare a câştigării licitaţiei pentru salubrizarea oraşului şi a încheierii contractului de concesiune cu nr. 37691/16.10.2007.

La data de 16 iulie 2012, în conformitate cu HG nr.349/2005 privind depozitarea deşeurilor, depozitul neconform din municipiul Călăraşi şi-a încetat/sistat activitatea, iar din data de 31.10.2012, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Călăraşi nr. 91, a fost predat Consiliului Judeţean Călăraşi pentru execuţia lucrărilor de închidere. Ca urmare a acestui fapt, deşeurile municipale şi asimilate acestora (nepericuloase) din zonă sunt transportate pentru depozitare la cea mai apropiată deponie conformă (50 km distanţă), respectiv cea aparţinând societăţii comerciale VIVANI SALUBRITATE S.A. din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa.

Noile tarife propuse de SC Urban SA

  1. Colectare, transport gunoi colectat de la populație: 8,15 lei/persoană/lună (fără TVA);
  2. Colectare, transport gunoi stradal: 66,09 lei/mc (fără TVA);
  3. Colectare, transport gunoi colectat de la instituții și agenți economici: 81,24 lei/mc (fără TVA);
  4. Colectare și transport deșeuri din construcții și demolări, deșeuri voluminoase de la instituții și agenți economici: 81,24 lei/mc (fără TVA);
  5. Colectare și transport deșeuri din construcții și demolări, deșeuri voluminoase de la populație: 81,24 lei/mc (fără TVA).

 

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide