TEZE ŞI ANTITEZE ÎNAINTE DE ALEGERI

1 septembrie, începutul anului bisericesc. Îl pomenim pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, născut în Scythia Minor (Dobrogea veche), un călugăr smerit, un kenotic, scriitor de limbă greacă şi autor de omilii, care a propus ca anii erei Romane să fie număraţi de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, care e „începutul speranţei” şi „cauza răscumpărării neamului omenesc”. (525 – 526, Tabela pascală). Despre eruditul monah, Casiodor, istoric, geograf şi etnograf al ţinutului de la Dunăre, ministru sub împăratul Teodoric, scrie : „Tot ce putea căuta cititorul la alţii, găsea în ştiinţa lui în mod strălucit”. (Răzvan Ciucă, Între oglinzi şi amintiri, II Ostrov, Domeniile şi vecinii, Ed. Star-Tipp, Slobozia, 2018, Sinaxar, pp. 11 – 13).

În aceeaşi zi, în multe locuri ale lumii creştine s-a săvârşit o ierurgie, o slujbă de sfinţire, de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu, celebrul Te – Deum, avându-l autor pe Sfântul Niceta de Remesiana, originar din Dacia (Jacques Zeiller), „apostolul nostru naţional” (Vasile Pârvan, C.C.Giurescu, R. Vulpe). La această slujbă de Tedeum sau Doxologie, în partea finală, la Polihroniu, se spun trei formule de urare (felicitare): întâi pentru conducerea de stat, apoi pentru conducătorii Bisericii şi a treia pentru „tot poporul”. Preoţii şi credincioşii cântă de trei ori : „Mulţi ani trăiască!”. (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Diecezana Caransebeş, 2001, pp. 499 – 500).

*

Mi-e frică să nu spurc duhul de smerenie, dragoste şi bucurie al zilei de început de septembrie, povestind că în seara aceleaşi zile, la România TV, în „Ediţia incendiară a punctului culminant”, cabotinul jurnalist Victor Ciutacu, închipuindu-se iar Hugh Downs, celebrul prezentator american de televiziune al posturilor NBC şi ABC (priviţi-l pe V.C. cum intră în studio), l-a avut invitat, pe cine altul ? decât pe Victor Ponta, un personaj rătăcit pe un teren de baschet unde nu a ajuns niciodată la coş, plagiator, adică hoţ de cuvinte şi idei dintr-o vreme în care şi ospătarii se pot face „doctori”, plopul mere  şi răchita micşunele.

Titlurile de pe burtieră se înşiră ca la balamuc:

Ponta îi spulberă pe toţi

Ponta – mărturisire în lacrimi

Victor Ponta ştie tot şi rupe tăcerea („Anul trecut” a fost pus la cale blatul moţiunii de cenzură,  afirmă Ponta pe gura cămăşii).

Victor Ponta a pregătit marea demascare

 „Doar” 14% la mărirea pensiilor din cele 40% amăgitoare ale PSD-ului nu este o „tăiere a pensiilor”.  BNR atenţionează argumentat şi dur că 40% înseamnă un deficit de 11% din PIB! Se adaugă suplimentul propagandistic: alocaţiile copiilor, mărirea salariilor la profesori etc. ; vin alegerile şi electoratul trebuie să-şi plângă de milă, să voteze pe pesedişti că i-a purtat de grijă şi să înjure pe liberali în frunte cu Johanis, Orban şi Arafat…

Nu s-a terminat „ediţia incendiară”. Continuă în acelaşi registru, cu truisme, improvizaţii, cu ăăă, cu repetiţii, cu hăhăielile plutonierului Ciutacu.

Ponta continuă să bage băţul prin gard în fiecare seară. Doar burtiera se mai schimbă, când e mai strâmtă, când mai largă şi atunci România TV împrumută şablonul Antenei 3. De pildă: „Olguţa Vasilescu şi Gabriela Firea dau totul în vileag”. Papagalul şablon nu-l ajută pe Ponta să sară din pom în pom. Nu doarme noaptea, îl înghesuie scheletele din dulap (Ghiţă, Coldea, „Cucuveaua” etc., „Fabry” etc. etc.).

Cifre COVID-19, la 1 septembrie, pentru ultimele 24 ore:

-1053 cazuri noi

-60 decedaţi

-522 ATI

Am vrea să fie altfel după ce nici acum nu s-a uscat nisipul mării pe piele, iar ştrandurile au rămas fără apă? Inghesuiala şi „fie ce-o fi” ne descarcă într-un lighean imaculat?

Peste „descoperirea răului” din Ţară (sănătate, şcoală, alegeri, economie etc.) se suprapun secvenţe filmate în Anglia sau Spania. Manipularea este ordinară. La noi, în Piaţa Victoriei, protestele sunt comice.

Spectacolul grotesc de la România TV este întreţinut mai de fiecare dată de Andreea Creţulescu, o femeie cu buze subţiri, şuierând cuvintele printre dinţi.

Băsescu previzionează: „copiii îşi vor ucide bunicii!”. Rămâi cu gura căscată şi-ai vrea să te faci haiduc.

În sfârşit, comunic cu nevastă-mea. Îmi strigă să trec pe alt canal. Comut pe ProTV: „Zariţa Zanga, mi se rupe ranga!/ Mi se-ntrerupe la mişto!…”

Răzvan Ciucă

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide