Un bărbat din Vasilați s-a baricadat în casă cu fiul său de 12 ani și apoi a incendiat-o

În data de 22.11.2016, ora 16.07, două echipaje specializate de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Vasilați, pe strada Mihai Eminescu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, proprietate individuală, aparţinând lui V.I.

La sosirea echipajelor profesioniste de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără şi cu fum dens atât la acoperiș, cât și în interiorul acesteia, existând risc de extindere a arderii la celelalte imobile și bunuri materiale aflate din imediata apropiere. De asemenea, era cunoscut și faptul că în interior se află proprietarul casei, într-una dintre camere, cu o butelie în brațe.

Pompierii salvatorii și-au demonstrat profesionalismul și în acest caz, nu au ezitat nici un moment, s-au echipat corespunzător și au intrat în casa în flăcări, pentru a-l scoate pe bărbatul în vârstă de 55 de ani, pentru care clipele de viață erau numărate. În doar câteva minute, persoana respectivă a fost extrasă nevătămată din locuință, fiind continuate operațiunile de stingere a incendiului și de protejare a vecinătăților.

Potrivit relatărilor celor prezenți la locul intervenției, se cunoștea și faptul că proprietarul gospodăriei a dat foc intenționat locuinței, l-a luat pe fiul său în vârstă de 12 ani și s-au încuiat în casă, într-una dintre camere, iar până la sosirea pompierilor militari, un cetățean de bună credință (vecin) a reușit să îl salveze pe copil înainte ca arderea să se extindă la întregul imobil.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră și 20 de minute, la fața locului deplasându-se și un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor unor posibile victime.

În urma incendiului au ars locuința respectivă în proporție de 80% și mai multe bunuri din interior (materiale textile, materiale plastice și mobilier).

Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide