Valentin Angel: „Faptul că nu am fost lângă Tavi Dobre i-a afectat prestaţia din ring”

Marţi, 9 octombrie, a avut loc deschiderea oficială a Campionatului European de Box din regiunea Anapa, Rusia. La competiţia europeană, ce se va încheia pe 17 octombrie, au participat şi sportivii CSM Călăraşi, Tavi Dobre şi Loredana Marin.

Din păcate, după ce în prima zi Loredana Marin a fost învinsă, în primul tur, de irlandeza Leane Mary Murphy şi Tavi Dobre, care a boxat miercuri, 10 octombrie, cu reprezentatul Georgiei, Luka Nikabadze, a părăsit competiţia.

Din cauza lipsei fondurilor pentru deplasare, CSM Călăraşi trecând printr-o perioadă financiară dificilă, fără susţinere din partea autorităţilor, antrenorii Valentin şi Georgian Anghel nu au putut face deplasarea în Rusia. Cu siguranţă, acest aspect a constituit un factor psihologic demotivaţional pentru Tavi Dobre.

Suma necesară deplasării nu era una deloc mare, în jur de 1.000 de euro, dar din păcate, aşa cum se întâmplă des pe la noi, aceşti bani nu s-au găsit. Şi vorbim de prezenţa unor călărăşeni la un Campionat European important.

„Tavi Dobre este totuşi un copil, este obişnuit să ne aibă tot timpul în preajmă, alături de noi el se motivează cel mai bine, are cel mai bun randament. Din păcate acest lucru s-a văzut în Rusia, unde a boxat pentru prima dată de când participă la turnee fără a ne avea în colţ şi a pierdut. Tavi a fost învins în optimi. Nu ne dorim decât ca cei care spun că iubesc sportul şi vor să susţină performanţa să o şi facă atunci când este nevoie. Noi anul ăsta am avut un buget foarte mic, insuficient pentru a face performanţă.”, ne-a declarat antrenorul Valentin Anghel.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Consiliul Judeţean | Investiţie de aprox. 1 milion de euro în nocturna şi instalaţia de încăzire ale stadionului Dunării

În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean de luna trecută a fost aprobată hotărârea de a se folosi excedentul bugetar rezultat...

Închide