VIAŢA, CĂRĂRI ÎNTRE VECINI (II)

Iarna Secuiulor

Prin ’80, toamna, pe când în Transilvania mai erau codri mari de brazi, erau urşi şi căprioare, mă aflam în Covasna, la Ozun, lângă Sfântul Gheorghe, împreună cu prietenul meu, Costică Pătraşcu (azi la Muzeul Satului). Bătrânul secui, mecanic-lăcătuş, făcuse, pentru stins incendii şi pentru irigat zarzavaturi la CAP, o motopompă cu motor Chevrolet. Căutam unelte pentru ce urma să fie, la Slobozia, Muzeul Agriculturii. Ne omenea zilnic şi, ca să nu-l uit, mi-a dăruit o pălărie de alamă, cu panglici, ac şi muscă. A fost lucrarea sa de măiestrie şi declaraţia de dragoste gravată pentru fata care i-a devenit nevastă; „Tervezte és Hészitestte Széplaki Károly 1920” („Proiectată şi realizată…”).

Trebuia să ajungem la Sfântul Gheorghe, era pe seară, rata nu circula, aşa că am mers la cârciumă. Am cunoscut atunci doi oameni care chiar mi-au marcat viaţa: Gabor Szilvasy, şofer la un CAP, şi Andras (îşi zicea Andrei !) Tamas, şef de coloană la IRTA. Amândoi secui. Nu ne-au lăsat la hotel, dormeam la Gabi, mâncam la Gabi, Tamas îi făcea plinul cu motorină şi, uite-aşa, umblam după unelte prin Ţinutul Secuiesc. Gabi, cu motorină de la Andrei, şi păcălind CAP-ul, ne ducea gratis obiectele muzeale la Slobozia („să fim şi noi acolo !”). Se întorcea cu porumb cumpărat de la CAP-urile unde preşedinţii erau prieteni cu mine.

Într-o zi am ajuns şi la Cernat. Casele româneşti erau văruite în albastru, cele secuieşti în verde. Cel puţin ştiam la ce uşă să batem. Fraţii Haszman, Pál şi Joszef, secui, întocmiseră în conacul părinţilor, cândva agricultori şi pricepuţi mecanici, un muzeu etnografic, o impresionantă colecţie de maşini agricole de epocă şi o şcoală de arte populare. Şederea s-a întins pe câteva zile. Beam pălincă şi vin de coacăze, mâncam ecologic, şuncă cu paprika şi ceapă roşie, jambon şi cârnaţi afumaţi. Uneori, seara târziu, venea o tânără voluptoasă şi, într-un colţ clar-obscur, luminat vag de o lampă din „imperiu”, se aşeza la pian şi cânta romanţe ţigăneşti.

Fraţii Haszman împânziseră Ţinutul cu porţi sculptate, şi cimitirele cu stâlpi ciopliţi. Prin relaţii de „afară” şi, cu îngăduinţa autorităţilor româneşti, au fost la „izvoare” în Finlanda, la „neamuri”. Cum să-i acuzi de iredentism ? Îşi găseau timp şi, împreună cu Gabor, şoferul, scotoceam şurile după obiecte muzeale („să fim şi noi la Slobozia !”). Moşteniseră o bibliotecă, cu cărţi vechi, multe îmbrăcate în piele, niciuna românească. Ne traduceau şi noi luam notiţe. Din politeţe (?), când ajungeam la Tratatul de la Trianon ne spuneau că au treburi urgente…

Răzvan CIUCĂ

Slobozia, Februarie 2013

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide