Video | A fost prăpăd! Grindina a albit pământul în câteva minute!

În urmă cu aproximativ o oră s-a declanșat urgia în câteva localități din județul Călărași. Grindina a căzut din abundență, albind pâmântul în câteva minute. Mai mulți cetățeni au postat filmulețe în care se vede prăpădul făcut de piatră.

Peste 180 de pompieri sunt pregătiţi să intervină în zonele vizate de avertizarea cod roşu de vijelii. În zonele vizate au fost transmise mesaje de avertizare către populaţie prin sistemul Ro Alert.

„ANM a emis o avertizare COD ROŞU în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, care vizează fenomene meteorologice imediate – vânt cu peste 100-110 km/h, cu aspect tornadic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale ce vor cumula cantităţi de 30-35 l mp”, anunţă IGSU.

În zonele de manifestare a fenomenelor au fost transmise mesaje de avertizare către populaţie prin sistemul Ro_Alert.

La nivelul celor două judeţe au fost activate grupele operative ale ISU şi au fost dispuse măsuri de mobilizare imediată a forţelor şi mijloacelor de intervenţie.

În cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă, peste 180 pompieri militari cu 100 de autospeciale şi mijloace tehnice sunt pregătiţi să acţioneze în sprijinul populaţiei.

În funcţie de evoluţia situaţiei din teren, echipajele de salvatori pot fi suplimentate imediat cu personal alertat din turele libere. În situaţia manifestării vântului puternic şi căderilor de grindină, recomandăm populaţiei să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate”, adaugăI IGSU. (Sursa Mediafax)

Cod roșu de vijelii cu aspect tornadic

Meteorologii au emis cod roşu de vijelii pentru judeţele Ialomiţa (Ciulniţa, Albeşti, Bueşti) şi Călăraşi (Dragalina, Dor Mărunt, Perişoru, Ciocăneşti, Grădiştea, Cuza Voda, Independenţa, Dragoş Vodă, Alexandru Odobescu, Vlad Ţepeş, Ştefan Vodă, Vâlcelele).

Potrivit ANM, se vor semnala vânt cu peste 100…110 km/h, aspect tornadic, grindină de mari, frecvente descarcări electrice, averse torenţiale ce vor cumula cantităţi de 30…35 litri/mp.

Filmare realizată în comuna Independența, județul Călărași

Calarasi, Independenta

Judetul Călărași (Independenta) – 6 mai 2019

Publicată de Meteoplus pe Luni, 6 mai 2019

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide