Video | Hoți din Modelu și Roseți au furat bunuri din Germania de 2,4 mil. euro. Polițiștii germani au asistat la percheziții

Ieri, polițiști din Călărași, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Bayreuth, Germania, au efectuat 7 percheziții domiciliare la persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de furt.

În perioada aprilie – octombrie 2019, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiști germani din cadrul Kriminalpolizei Oberfranken, au documentat activitatea infracțională a unor persoane specializate în comiterea de furturi din locuințe și societăți comerciale.

În fapt, începând cu anul 2017, au fost comise, în Germania, în orașul Bayreuth – landul Bavaria și în localitățile adiacente, mai multe furturi din societăți comerciale și locuințe, obiective învecinate, fiind sustrase obiecte precum aparatură electronică, scule electrice și bani.

Polițiștii germani au reușit să stabilească, în urma investigațiilor și a măsurilor procedurale specifice legislației proprii, săvârșirea a 246 de infracțiuni de furt, totalizând un prejudiciu de 2.430.000 de euro, în perioada 2017-2019.

Ieri, 23 octombrie, polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Călărași, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Călărași și a unui procuror german, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Bayreuth – Germania, au efectuat 7 percheziții pe raza județului Călărași, în localitățile Modelu și Roseți.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite diverse bunuri sustrase în Germania, care fac obiectul dosarelor aflate în instrumentarea Kriminalpolizei Oberfranken.

Cele 4 persoane, cu vârste cuprinse între 32 și 48 de ani, au recunoscut săvârșirea mai multor infracțiuni pentru care sunt cercetați în Germania, solicitând totodată încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorul german.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat.

La activități au participat polițiști din cadrul structurilor de  investigații criminale, ordine publică, criminalistică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, precum și polițiști din cadrul Poliției Bayreuth.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide