Vizită la faţa locului pentru mediatizarea proiectului transfrontalier “Opoziţie comunitară împotriva evenimentelor dezastruoase”finanţat prin Programul Interreg V-A Romania-Bulgaria

Secretariatul Comun (SC) pentru Programul Interreg V-A Romania-Bulgaria din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru Graniţa România-Bulgaria (BRCT Călăraşi) a organizat în 11 noiembrie 2016  o vizită la locul de implementare a unui proiect finanţat în cadrul programului.

Scopul acestei vizite a fost de a prezenta celor interesaţi informatii privind  atât progresul înregistrat de Programul Interreg V-A România-Bulgaria, cât şi rezultatele obţinute  prin derularea proiectului “Opoziţie comunitară împotriva evenimentelor dezastruoase“, implementat de Asociaţia Vasiliada din Craiova, în calitate de beneficiar lider, împreună cu partenerii din Bulgaria, Free Youth Centre (FYC) din Vidin, Crucea Roşie – filiala Vidin şi Crucea Roşie – filiala Dolj din  România.

Întâlnirea a avut loc în Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Craiova „Mitropolitul Firmilian” al Arhiepiscopiei Craiovei, unde echipa SC condusă de doamna Nicoleta MINCU, Director executiv al BRCT Călăraşi a prezentat participanţilor progresul Programului, subliniind totodată importanţa şi beneficiile acestuia pentru dezvoltarea zonei de graniţă dintre România şi Bulgaria.

De asemenea, preşedintele Asociaţiei Vasiliada – domnul Adrian STĂNULICĂ, a prezentat activităţile desfăşurate în parteneriat cu celelalte instituţii implicate în proiect, stadiul şi rezultatele obţinute prin proiect.

Proiectul cu un buget de 280.566,42 euro se va finaliza în februarie 2018 şi are ca obiectiv general creşterea capacităţii locale în zone rurale ale regiunii de graniţă România-Bulgaria pentru prevenirea şi atenuarea efectelor dezastrelor generate de inundatii, cutremure, incendii si alte calamităţi naturale, prin dezvoltarea unor unităţi de voluntari extinse şi pregătirea lor sa intervină eficient în cazul unor situaţii de urgenţă, inclusiv într-un context transfrontalier.

Organizarea acestui eveniment, se încadrează în seria acţiunilor întreprinse de către Secretariatul Comun prin care se urmăreşte atât asigurarea unui management eficient, eficace şi transparent al Programului, cât şi  informarea jurnaliştilor cu privire la utilizarea fondurilor europene nerambursabile derulate prin Interreg V-A România-Bulgaria.

Pentru a afla mai multe despre Programul Intereg V-A România Bulgaria, despre evenimentele viitoare, dar şi despre proiectele transfrontaliere aflate în curs de implementare, vă invităm să accesaţi pagina de internet www.interregrobg.eu.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
PROGRAMUL „CIOCĂNEŞTII PĂMÂNTENI ŞI LADA LOR DE ZESTRE” – 28.11- 04.12.2016

28.11.2016 (luni) orele 14.30-17.00 Amenajarea spaţiului muzeal în cadrul Căminului Cultural Ciocăneşti cu obiecte tradiţionale locale donate de elevii si...

Închide