XINAXAR

Scythia Minor era denumirea antică a Dobrogei, începând din epoca elenistică. Istoricul Herodot (sec.V î.H.) scrie că Scythia Minor începe la gurile Dunării, având la sud doar Thracia (Hist., IV 99 urm.). În limbajul oficial roman, de-a lungul primelor trei secole după Hristos, Dobrogea a constituit numai o parte a provinciei Moesia Inferior, pentru ca, prin reformele administrative ale lui Diocletian (284 – 305 d.H), să devină o provincie de sine stătătoare, Scytia, despărţită de restul fostei provincii imperiale a Moesiei, devenită Moesia Secunda (D.M. Pippidi, D.I.V.R., Ed. Știinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 536-537).

Am simţit nevoia acestei clarificări pentru a cadra corect viitoarele mele raportări la istoria Dobrogei. Îmi pasă că lucrez în Dobrogea, că am cărări la Dunăre şi ferestre spre colinele cu vie, că mă liniştesc la Dervent, încercând să închid trupului „uşa chiliei” de la mănăstire.

*

La noi, anul bisericesc începe cu pomenirea Sf. Cuv. Dionisie Exiguul. Cel care din modestie îşi spunea „cel mic”, era un călugăr smerit (vezi la Amelli, mare specialist în istoria creştinismului primar, în Spicilegium Casinense, vol.I, p.XLVIII), un kenotic, cum ar fi zis Sf. Apostol Pavel. Cu siguranţă, D. era născut în Scythia Minor, în jurul anului 470, conform spuselor lui Cassiodor, istoric, geograf şi etnograf al ţinutului de la Dunăre, ministru sub împăratul Teodoric, dar şi propriilor sale afirmaţii. D., excelentul cunoscător al limbilor greacă şi latină, scrie în Prefaţa către „Venerabilii Domni şi Fraţi prea iubiţi Ioan şi Leonţiu (erudiţi călugări sciţi, n.n.), cărora le trimite traducerea latină a două scrisori al Sf. Chiril al Alexandriei către Successus, întâistătătorul Diocezareei Isauriei: „Poate pare lucru nou celor neştiutori că Scytia, care se arată îngrozitoare prin frig şi în acelaşi timp prin barbari, a crescut bărbaţi plini de căldură şi minunaţi prin blândeţea purtării. Că lucrul stă aşa, eu îl ştiu nu numai printr-o cunoaştere din naştere (s.n.) … am fost învrednicit să văd viaţa cerească în trup fragil a preafericiţilor părinţi, cu care această regiune se slăveşte ca de o rodire duhovnicească deosebită” (Preot Prof. dr. Ioan G. Coman, Scriitori bisericeşti din epoca străromână, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, p. 270-271).

D. era tot aşa de „neam scit” / natione scithe, precum şi Teotim I de Tomis în veacul al IV-lea (Fericitul Ieronim îl numeşte „Teotimus Scithiae Tomorum episcopus”, în De viris illustribus, T.U. XIV, 131; v. mai ales istoricul Sozomen, Istoria bisericească, VII, 26, P.G. Col. 1500, B.C.D.), eruditul monah, cu un dialog de veche tradiţie clasică greco-latină, trecută şi în creştinism, scriitor de limbă greacă şi autor de omilii, a secondat opera misionară a Sf. Ioan Gură de Aur în regiunile de la Dunărea de Jos. Când scrie Prefaţa, D. gândeşte desigur şi la Ioan Cassian, scriitor şi ascet latin din veacurile IV – V, reprezentant de seamă al literaturii patristice dintr-o Scythia Minor ecumenică şi aflată într-o profundă atmosferă misionară creştină (v. la biograful său Ghenadie de Marsilia, De viris illustribus, 1896, 62, unde se menţionează „Cassianus natione Scythia”; pentru toate controversele şi viaţa lui Ioan Cassian, v. I.G. Coman, op. cit., p.217-267). Pe Ioan Cassian, D. l-a urmat şi prin lucrarea sa de a consolida cu elemente noi legăturile între Răsăritul şi Apusul creştin, prin promovarea principiilor vieţii monahale, precum şi prin hristologia sa.

Chemat la Roma de Papa Ghelasie, D. minduia, scrie şi traduce, la mănăstirea Sf. Anastasia, de la poalele Palatinului, din Sfinţii Părinţi (Grigorie de Nyssa, Chiril al Alexandriei, Proclus), canoanele sinodale ecumenice, editează Decretele Pontificale, legând astfel Scythia Minor de Constantinopol şi Roma. La Roma a lucrat sub 10 papi, de la Anastasie II şi până la Virgiliu. A predat şi dialectica la Vivarium.

Ultima serie de scrieri patristice ale monahului străromân D. o formează lucrările de cronologie creştină. Propune ca anii erei în care trăia lumea în Imperiu să nu mai fie socotiţi de la Diocletian, ci să fie număraţi de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, care e „începutul speranţei” şi „cauza răscumpărării neamului omenesc”. La 525-526, D. a întocmit Tabela pascală, bazată pe ciclul alexandrin. Era nouă a fost adoptată încă din 527 în Italia, cu 100 de ani mai târziu în Franţa, în sec. VIII-IX în Anglia şi, cu timpul, în toată lumea (Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Primele scrieri patristice în literatura noastră, sec. IV-XVI, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1984, p. 72; I.G. Coman, op. cit. p. 274). Era creştină coincide aproape total cu formarea şi istoria poporului român. Temeliile erau puse şi prin Dionisie Exiguul, cel despre care Cassiodor scrie „Tot ce putea căuta cititorul la alţii, găsea în ştiinţa lui în mod strălucit”.

Răzvan CIUCĂ

Domeniile Ostrovului,

înainte de Înălţarea Sfintei Cruci, 2013

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide