Ziua Cooperării Europene 

Ziua Cooperării Europene

Cooperarea Teritorială Europeană, cunoscută mai bine ca şi Interreg, reprezintă unul dintre obiectivele politicii de coeziune a Uniunii Europene şi creează cadrul implementării pentru proiecte comune ale actorilor locali sau regionali din diferite state membre. Obiectivul general al Cooperării Teritoriale Europene este de a promova o dezvoltare economică, socială şi teritorială armonioasă a Uniunii în ansamblu prin intermediul a 60 de programe transfrontaliere, 15 programe transnaţionale şi 3 programe interregionale.

Anual, pe întreg teritoriul Europei, în luna septembrie, sub motto-ul ”Graniţe comune, dezvoltare comună” , se sărbătoreşte Ziua Cooperării Europene, celebrând spiritul cooperării europene.

În acest an, Anul European al Patrimoniului Cultural, Programul Interreg V- A România – Bulgaria organizează o serie de acţiuni menite să crească nivelul de înţelegere culturală reciprocă, de a sublinia unitatea prin diversitate ce caracterizează Uniunea Europeană şi de a arăta lumii cum zona transfrontalieră dintre România şi Bulgaria a devenit mai atractivă prin impactul pozitiv asupra vieţii oamenilor a utilizării fondurilor europene, până la acest moment fiind semnate  119 contracte în valoare de 186  milioane euro, în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria.

Astfel, în data de 20 septembrie 2018, Secretariatul Comun (SC) pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru graniţa România-Bulgaria (BRCT Călăraşi) invită pe toţi cei de doresc să participe la evenimentul organizat în Pleven, Bulgaria, în incinta clădirii Adminsitraţiei Districtuale. Îmbinând rezultatele proiectelor finanţate cu imagini, culori şi muzică, participanţii vor afla mai multe despre importanţa cooperării teritoriale.

Totodată, concursul de fotografie “Locul meu este mai bine conectat, mai verde, mai sigur, mai calificat, mai incluziv şi mai eficient” cu termen limită de înscriere, 10 septembrie 2018, lansat în acelaşi context, îşi aşteaptă fotografiile înscrise de participanţi, care să înfăţişeze aspecte ce redau frumuseţea zonei.

Pentru informaţii privind Ziua Cooperării Europene, vă invităm să accesaţi pagina de internet www.ecday.eu.

Pentru a afla mai multe despre Programul Interreg V-A România–Bulgaria, despre evenimentele viitoare, dar şi despre proiectele transfrontaliere aflate în curs de implementare, vă invităm să accesaţi pagina de internet www.interregrobg.eu.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Luni, 3 septembrie, va începe demolarea Pieţei Centrale

Demolarea Pieţei Centrale din municipiul Călăraşi va demara luni, 3 septembrie! Cei 30 de comercianţi se vor muta în interiorul...

Închide