ZIUA DUNĂRII la Călăraşi / Concurs canotcă 10+1, echipa „Leşinaţii Copăcel” merg în finala naţională

Rodica Zaharia. Primăria Municipiului Călăraşi a organizat duminică, 17 august, ediţia a 2-a a Sărbătoriii Dunării, eveniment inclus în cadrul proiectului operaţional „Dunărea forever”.

Activităţile s-au încadrat perfect cu vremea, astfel că toţi cei prezenţi s-au arătat încântaţi de concursul de pescuit, programul artistic pentru copii şi concursul de gătit.

Cel mai atractiv moment al zilei a fost concursul de canot că 10+1, concurs pus la punct de maestrul Ivan Patzaichin în cadrul proiectului „Descoperă Rowmania”, concurs care, în opinia campionului, dintre toate oraşele din ţară, la Călăraşi a fost organizat cel mai bine.

11 echipe s-au aliniat la start, concursul desfăşurându-se în patru etape. Locul I a fost câştigat de „Veteranii Caiac”, locul II de „Partida Romilor”, iar locul III a fost ocupat de „Leşinaţii Copăcel”, echipaj care, la iniţiativa lui Patzaichin va ajunge în finala naţională din 31 august de la Tulcea, având susţinerea Primăriei Călăraşi.

Şi autorităţile locale şi-au făcut o echipă numită „Old Navy Boys” din care au făcut parte, printre alţii, primarul Drăgulin, viceprimarul Dumbravă, vicele Consiliului Judeţean, Bogdan Georgescu, dar şi fostul caiacist şi actual deputat, Aurel Nicolae.

Fără a se lăsa mai prejos şi jurnaliştii locali şi-au făcut o echipă ce l-a avut drept căpitan pe Ivan Patzaichin, echipă formată în mare majoritate din fete ce a ocupat locul 9.

Primarul Daniel Drăgulin s-a arătat încântat de faptul că locuitorii municipiului Călăraşi au avut un feed-back pozitiv vizavi de această manifestare, mulţumind în special maestrului Ivan Patzaichin pentru implicare, dar şi echipei Primăriei Călăraşi care s-a ocupat de organizarea impecabilă a acestui eveniment.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide