Stimată redacție, totul a început în februarie 2002 când soția mea mi-a propus să aducă în casă un fulg de nea. Prima oară am respins ideea întrucât în apartamentul nostru existau în afară de membrii familiei încă doi ”locatari”. Un metiș techel – terier, Ducu și un motănel alb ca zăpada, pe numele lui Tom. Atât de mult a insistat soția, încât i-am îngăduit să aducă fulgul de nea, EDY, pe numele ei. O cățelușă de talie mică, canich imperial – pudel, cu năravuri și obiceiuri care în comparație cu ceilalți doi locatari părea o aristocrată. Ne-am îndrăgostit cu toții de ea de la prima vedere.
A știut să ne câștige inimile prin giumbușlucurile pe care le făcea, prin modul în care se lăsa educată și prin afecțiunea și dragostea pe care cu mărinimie o oferea la toți membrii familiei. În scurt timp, datorită ”incompatibilității” care se crease între EA, Ducu și Tom am luat hotărârea de a renunța la ultimii doi, pe care i-am încredințat unor prieteni. În timp, a devenit cu foarte mare ușurință răsfățata familiei și a cartierului în care locuim. Toată lumea o iubea nespus de mult. Pentru calitățile ei și-a câștigat repede statutul de PRINȚESA familiei noastre.
O dată ce anii treceau am descoperit la ea un talent pe care puțini câini îl au. În timp ce unul dintre copiii noștri exersa la vioară, PRINȚESA a început să ”cânte” în felul ei, imitând extraordinar de aproape linia melodică pe care copilul nostru o repeta. Aș fi lipsit de modestie să spun că nu m-am mândrit ori de câte ori a fost cazul cu acest neașteptat talent al cățelușei noastre. Timp de 10 ani a oferit reprezentații ori de câte ori îi ceream, indiferent de situații sau locațiile unde ne aflam. Cea mai onorabilă ”interpretare” a dat-o pe scena Teatrului Popular din orașul nostru, în fața a peste 200 de spectatori care au aplaudat-o frenetic.
Îi plăcea foarte mult să se plimbe cu mașina, să fie ”copilotul” meu personal, fapt pentru care m-a însoțit în toate călătoriile mele, dela Timișoara până în toată țara. Între timp, la interval de doi ani a devenit și ”mămică” în două rânduri, aducând pe lume 4 puiuți, două femele și doi masculi, la fel de frumoși și deosebiți ca ea. Lady, Tasha, Rony și Tedy pe care i-am dăruit unor familii iubitoare de animale. Cu cât înainta în vârstă, PRINȚESA ne dezvăluia calități greu de imaginat pentru un animal de companie.
Înțelegea atunci când membrii familiei noastre erau bolnavi, și ne oferea ”tratamente” numai de ea știute, fapt pentru care a devenit ”doctorița” casei. În zilele răcoroase, noaptea și ori de câte ori era cazul PRINȚESA, dormea între mine și soție, neacceptând alt loc. Îi plăcea să ne simtă în apropierea ei și să fie ținută în brațe. În 10 noiembrie, i-am făcut o fotografie, cea pe care v-o remit. Nu știam că va fi ultima. Brusc, starea ei de sănătate s-a înrăutățit. Am încercat tot ce-a fost posibil, oferindu-i consultații de specialitate la cei mai renumiți doctori veterinari din oraș. Nu s-a mai putut face nimic!
Edy, PRINȚESA noastră, a decis să ne părăsească, fără să știm cauza exactă. S-a dus liniștită, în brațele mele și cu privirea încețoșată către soție. Părea să spună: ”îmi pare rău, doar atât am putut să vă bucur”! Cu siguranță va fi prezentă mereu în inimile celor care au iubit-o.
